Candidaţii la posturile de consilieri municipali au început să fie desemnaţi, începând de luni, prin ridicare de mână de către adunările de locatari în vederea alegerilor locale de la 22 şi 29 octombrie.

Acestea vor fi urmate, la începutul anului viitor, de alegerea celor aproape 600 de deputaţi ai Adunării Naţionale care, la rândul lor, vor alege Consiliul de Stat, însărcinat cu desemnarea preşedintelui la 24 februarie 2018.

Titular al postului de preşedinte din 2008, după un interimat de doi ani, Raul Castro, în vârstă  de 86 de ani, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat. Prim-vicepreşedintele Miguel Diaz-Canel, în vârstă de 57 de ani,  care este şi numărul doi al guvernului, este aşteptat să îi succeadă.

Partidul Comunist Cubanez (PCC, unic) nu prezintă oficial candidaţi, dar supraveghează întreg procesul şi garantează, prin influenţa şi votul militanţilor săi, să nu fie ales niciun opozant.

Autorităţile sunt de părere că sistemul electoral cubanez este cel mai democratic şi mai transparent din lume, ceea ce contestă opozanţii, afirmând că guvernul exercită „presiuni” asupra alegătorilor şi „tentative de intimidare” asupra candidaţilor.

În 2015, opoziţia a reuşit totuşi să înşele acest control prezentând doi candidaţi la municipale, o premieră după mai multe decenii, dar în cele din urmă ei au fost învinşi.

În acest an, platforma disidentă ilegală Otro18, care regrupează mai multe mici organizaţii ale opoziţiei, şi-a anunţat intenţia de a prezenta 175 de candidaţi.

Sistemul electoral cubanez, în vigoare din 1976, prevede alegeri municipale la fiecare 30 de luni şi alegeri generale (delegaţi provinciali, deputaţi şi membri ai Consiliului de Stat) din cinci în cinci ani.

Candidaţii la parlamente (locale şi naţional) provin 50% din rândul consilierilor municipali, restul fiind desemnaţi de comisiile pentru candidaturi, constituite de organizaţiile sociale.

Au drept de vot toţi cubanezii în vârstă de cel puţin 16 ani, peste opt milioane de persoane din totalul celor 11,2 milioane de locuitori.

Raul Castro este fratele lui Fidel Castro, liderul marxist-leninist care s-a aflat la conducerea Cubei din 1959 până în 2006, făcând din această ţară un bastion al comunismului. Fidel Castro a murit în noiembrie 2016, la vârsta de 90 de ani, după ce se retrăsese de mai mulţi ani de la conducere din cauza problemelor de sănătate. Raul Castro a promovat unele reforme şi a mai deschis regimul izolat în care se afla ţara, reluând, după zeci de ani de îngheţ diplomatic, relaţiile cu Statele Unite. Cuba rămâne însă un stat comunist, cu o populaţie pauperizată şi unde drepturile omului sunt încălcate în continuare.Pe aceeaşi temă