S-au pornit la Bucureşti! Trei minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, au trecut înot Prutul

Trei tineri din R. Moldova au încercat să intre ilegal în Romania, trecând Prutul înot. Cei trei minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, le-au declarat poliţiştilor de frontieră români că aveau intenția de a ajunge în București.

Cazul a avut loc pe 5 septembrie, în jurul orei 09.30, când în baza unei informații de la o persoană de sprijin, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni au depistat la malul râului Prut, pe direcția localității de frontieră Bumbăta, județul Vaslui, trei tineri care nu își justificau prezența în zonă.

Deoarece cei trei tineri nu aveau documente de identitate asupra lor, aceştia au fost duşi la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din R. Moldova, minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Persoanele în cauză au trecut râul Prut înot, pe direcția localității Leova, Republica Moldova, cu intenția de a ajunge la București.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În baza Acordului de Readmisie încheiat între România și Republica Moldova, cei trei minori au fost predați autorităților de frontieră din RM pentru continuarea cercetărilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.