Actualitate

ANALIZĂ: Argumentele liberalilor pentru anularea sistemului electoral mixt

Liberalii Mihai Ghimpu și Valeriu Munteanu au explicat într-o conferință de presă pe 5 septembrie că modificările aduse Codului electoral de socialiști, democrați și grupul popular european încalcă două articole din Constituție: articolele 38 și 61. Articolul 38 prevede dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, iar 61 stipulează modul de alegere a Parlamentului.

Sistemul mixt, „o cârpire nu tocmai atentă”

Principalul vârf de atac al liberalilor este că a fost încălcat principiul egalității votului, în articolul 61 fiind scris că „Parlamentul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”.

Mihai Ghimpu a declarat că „fiecare cetățean are dreptul la un singur vot, iar acest vot trebuie să aibă aceeași pondere cu a tuturor celorlalte voturi în desemnarea Parlamentului, indiferent de persoana celui care a exercitat dreptul la vot”. Or, după formarea circumscripțiilor un deputat va ajunge în Parlament cu număr diferit de voturi.

Valeriu Munteanu a menționat că sistemul mixt este „o cârpire nu tocmai atentă” între votul uninominal și votul mixt propus de socialiști. „Solicităm anularea în totalitate a legii care introduce sistemul mixt pentru a reveni la echilibrul constituțional care era în vigoare până la votarea acestei legi”, a declarat Valeriu Munteanu, vicepreședinte al Partidului Liberal.

Primul argument contra sistemului mixt adus de Valeriu Munteanu este că nu se respectă același principiu – numărul de alegători – atunci când se creează circumscripțiile. În lege este menționat că o circumscripție din Republica Moldova trebuie să aibă între 55.000 și 60.000 de alegători. Liberalii susțin că criteriul „număr de alegători” nu se va aplica pentru circumscripțiile create în stânga Nistrului și pentru cele create în afara statului Republica Moldova. „Se creează un dezechilibru evident prin faptul că o persoană din Republica Moldova va ajunge deputat cu 30.000 de voturi, iar cineva din Canada sau Australia se va întâmpla ca 300 sau 500 de votanți să trimită un deputat în Parlament”, a spus Munteanu. 

Citiți în continuare pe moldnova.eu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *