O fetiță de 4 ani a murit în Italia de malarie. Modul în care ea a contractat boala este un mister

O fetiță de 4 ani a murit de malarie în Italia, în ceea ce pare a fi primul caz din 1962 în această țară care nu este provocat de contaminarea în urma unei călătorii într-o zonă de risc. Șeful secției în care a fost internată fetița susține că modul în care ea a contractat boala este un mister, anunţă AFP citată de Agerpres.

Fetița, spitalizată în orașul Trento, din nordul Italiei, nu a călătorit în țări în care putea contracta boala, iar sursa infectării sale “rămâne nesigură”, au precizat autoritățile sanitare din oraș.

Nu am văzut niciodată un caz de acest fel, este un mister. Nu ar fi trebuit ca ea să se îmbolnăvească de malarie“, a explicat Claudio Paternoster, șeful secției de boli infecțioase de la spitalul Santa Chiara de Trento (nord), unde fetița a fost internată, potrivit AFP.

Sofia Zago, așa cum a fost botezată ea de media italiene, nu a călătorit niciodată în țări identificate ca fiind de risc și și-a petrecut vara pe malul mării în regiunea Veneției. Ea a fost internată în spital, în secția pediatrică, din alte motive medicale, unde ea a intrat în contact cu alți doi copii care contractaseră boala în timpul unei călătorii în Burkina Faso.

Fetița de patru ani a fost diagnosticată sâmbătă cu malarie și plasată la terapie intensivă, dar starea ei s-a deteriorat rapid și medicii nu au reușit să o salveze. “Vara a fost foarte caldă și, în contextul schimbării climatice, nu poate fi exclusă total ipoteza unei adaptări a anumitor specii de țânțari sau a reapariției altora care puteau transmite maladia”, a explicat medicul.

Potrivit OMS, 90% dintre cazurile de malarie și 92% dintre decesele provocate de această boală sunt înregistrate în Africa. În Europa nu a fost raportate decese din 2000 și până în prezent, potrivit OMS.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.