icon

Guvernul susţine implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii în UTA Găgăuzia

05-09-2017 19:12
1,508

Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi, împreună cu Başcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, la inaugurarea drumului Avdarma – Ferapontievca din regiune.

 

Premierul i-a felicitat cu acest prilej pe localnici, exprimând recunoştinţă tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului, obiectiv stabilit şi în Planul de acţiuni privind dezvoltarea social-economică a UTA Găgăuzia pentru perioada 2016 -2019.

 

În context, şeful Executivului a menţionat că acest progres al zonei  poate servi drept exemplu pentru alte localităţi. „Tot ce facem noi se măsoară doar în modul cum vă simţiţi dumneavoastră. Atunci când oamenii vor trăi în bunăstare, vom şti că Guvernul şi-a realizat toate obiectivele propuse”, a declarat Pavel Filip.

 

Lucrările de construcție pe tronsonul de drum cu o lungime de 5,2 km, construit după tehnologii moderne, au demarat în noiembrie 2016. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 30 de milioane de lei, mijloacele financiare fiind alocate din Fondul rutier al Republicii Moldova și Fondul național de dezvoltare regională.

 

Un alt obiectiv vizitat de Prim-ministru este Spitalul raional Comrat, al cărui bloc chirurgical a fost dat în exploatare în luna mai curent. Premierul a discutat cu medicii şi pacienţii şi a remarcat condițiile moderne de muncă şi tratament în secţiile recent renovate.

 

Totodată, Pavel Filip a mers şi la şantierul de construcţie a noului spital din regiune, proiect finanţat de Guvernul Turciei, prin intermediul Agenției Turce pentru Cooperare și Coordonare. Șeful Executivului a exprimat interesul țării noastre pentru preluarea în continuare a bunelor practici și experienței Turciei, menţionând că renovarea instituţiilor medicale corespunde dezideratului strategic al Guvernului, care și-a propus să lanseze reforme esențiale în domeniul sănătății.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31