/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Universitatea de Stat din Moldovea neagă că ar fi comis mai multe ilegalități în perioada admiterii

05 septembrie 2017, ora 14:18

„În şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al USM din 19 mai 2017 a fost prezentat şi aprobat proiectul bugetului USM pentru anul 2017, care prevede şi repartizarea mijloacelor proprii la capitolul susţinerea candidaţilor performanţi şi specialităţilor nesolicitate. Autonomia financiară este parte componentă a autonomiei universitare, ce constă, inclusiv, în dreptul USM de a-şi organiza activitatea independent şi a se autogestiona financiar.

Aşadar, afirmăm cu toată responsabilitatea, că Universitatea de Stat din Moldova a respectat Strategia instituţională privind Admiterea-2017 din 27 iunie 2017 şi Regulamentul privind înmatricularea din mijloace speciale ale USM la contract fără achitarea taxei (contract cu mărimea taxei zero), din 25 iunie 2014, pentru aceasta USM dispunând de o acoperire financiară legală”, se menționează într-un mesaj emis de către Senatul USM.

Menționăm că, Consiliul Rectorilor a constatat că până la lansarea campaniei de admitere, USM a expediat pretendenților la studii, prin poșta electronică, mesaje de felicitare în legătură cu înmatricularea la studii la USM, chiar dacă, prin ordinul Ministerului Educației depunerea actelor în vederea participării la concursul de admitere urma să înceapă la 24 iulie 2017, concomitent în toate universitățile. Potrivit Consiliului, pe data de 01 august 2017, USM a publicat pe site-ul universității un proiect de ordin de admitere la studii cu finanțare din sursele bugetare USM, în care au fost incluse circa 660 persoane, motiv din care pretendenții la studii și-au retras actele din alte universități, declarând că sunt înmatriculați la USM fără taxă, pe contul universității, ceea ce contravine legislației în vigoare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram