00:31:24 29.03.2024
Stiri

ATENȚE // O boală căreia nu îi prea acorzi atenție poate fi contagioasă!

Știri 05.09.2017 13:20 Vizualizări1654 Autor: Ziarul National


ATENȚE // O boală căreia nu îi prea acorzi atenție poate fi contagioasă! foto simbol

Ce anume cauzează depresia? Este vorba despre un dezechilibru chimic la nivelul creierului sau are legătură cu experienţele şi stilul de viaţă al fiecăruia?

De fapt, depresia şi în general stările negative pe care cu toţii le-am evita, dacă ar fi posibil, sunt nişte stări a căror cauză nu este în totalitate clară.

Cercetătorii au câteva idei şi au emis ipoteze, însă, nu pot garanta adevărul absolut. Realitatea este că, în funcţie de fiecare om, depresia poate avea surse multiple: unele sunt determinate de contextul de viaţă al fiecăruia, altele se leagă de dezechilibre la nivel fiziologic.

Depresia mai poate să apară din cauza stilului pesimist de gândire sau în urma unui eşec prin care cineva a trecut. Ne putem, însă, gândi la patru motive importante care în mod cert favorizează apariţia depresiilor.

1. Depresia se ia. Poate pare greu de imaginat, dar da, depresia este contagioasă. Mai ales dacă trăieşti lângă un astfel de om sau eşti nevoit să interacţionezi des cu el. Este posibil să te „contaminezi” de un stil de gândire negativist, astfel încât este recomandat să îţi înlocuieşti gândurile negative cu unele pozitive, de câte ori observi că ele apar.

Mai mult de atât, caută să ai în jur persoane joviale, optimiste, care să emane buna dispoziţie. Contaminarea cu o dispoziţie bună este, de asemenea, reală.

2. Sedentarismul. Dacă ai stări depresive, ultimul lucru pe care l-ai face este să faci sport. Depresia este însoţită, printre altele, de o imagine de sine scăzută şi o lipsă a energiei, care în mod sigur te vor opri să îţi investeşti energia rămasă în activitate fizică.

Dar important este să ştii cât de necesară este această activitate, în special în cazul unei depresii. De nenumărate ori s-a evidenţiat modul în care sportul previne şi scade riscul apariţiei stărilor negative. Secretul este să îţi stabileşti obiective mici şi repetate, de exemplu, de minim două ori pe săptămână poate fi suficient la început, ca să îţi crească motivaţia.

3. Somnul insuficient sau neodihnitor. Lipsa somnului poate determina o stare de iritabilitate şi, în final, pregăteşte terenul pentru apariţia depresiei, mai ales dacă acest lucru se întâmplă de mult timp.

De aceea, este necesar să ai un ritual de relaxare seara, înainte să adormi, pentru a te asigura că a doua zi te vei trezi cu „bateriile încărcate”.

4. Utilizarea excesivă a siteurilor de socializare. Într-adevăr petrecerea timpului pe site-urile de socializare produce o vulnerabilitate, care poate facilita instalarea depresiei.

Acest lucru se întâmplă, mai ales, în rândul adolescenţilor. Pe astfel de siteuri, toţi utilizatorii au tendinţa de a arăta partea pozitivă a vieţii lor, ceea ce va cauza comparaţia cu ceilalţi. Avem tendinţa să ne comparăm viaţa noastră cu a altora, care doar pare mult mai bună şi de aici rezultă o mulţime de gânduri care ne fac să ne simţim lipsiţi de valoare.

Din păcate, depresia este numită boală secolului XXI şi ea poate afecta atât copiii, cât şi adulţii, şi se poate manifestă diferit de la om la om. De aceea, este necesar ca atunci când simţi că este ceva în neregulă cu stările tale, să consulţi un specialist şi vei construi, treptat, obiceiuri sănătoase în viaţa ta.

Să previi este mult mai eficient decât să tratezi.

Sursa: ziare.com


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md