Ministrul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Înaltul oficial UE Federica Mogherini

Ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, vicepreşedinte al Comisiei Europene Federica Mogherini, în marja Forumului Strategic de la Bled.

Oficialii au realizat un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor RM-UE, făcând o scurtă retrospectivă a evoluţiilor în contextul aniversării la 1 septembrie curent a 3 ani de la implementarea Acordului de Asociere.

Potrivit unui comunicat, părţile au împărtăşit opinia că succesul demersurilor RM de apropiere de UE poate fi asigurat doar prin avansarea agendei de transformare şi implementare veritabilă a principiilor de bună guvernare, stat de drept, economie de piaţă şi creştere sustenabilă.

Şeful diplomaţiei moldoveneşti a reconfirmat determinarea fermă a autorităţilor de a realiza angajamentele asumate în cadrul Agendei de Asociere cu UE, menţionând că noua etapă de implementare este susţinută de setul de reforme complexe promovate în comun de către Guvern şi Parlament.

F.Mogherini a încurajat autorităţile să continue iniţiativele demarate, pledând pentru reflectarea clară a beneficiilor reformelor promovate pentru cetăţenii RM.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.