Poliţiştii moldoveni au confiscat circa şapte mii de fișiere cu pornografie infantilă

Poliţiştii moldoveni au stopat distribuirea a circa 7000 de fișiere imagini și video pe care sunt reprezentaţi copii implicaţi în activităţi sexuale reale precum şi abuzatorii acestora.

Aceasta după ce şase utilizatori Internet care deţineau și distribuiau imagini şi înregistrări cu pornografie infantilă au fost documentați de ofiţerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice în comun cu procurorii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale.

Utilizatorii au fost demascați în urma acumulării informaţiilor în cadrul cauzelor penale ce vizează pornografia infantilă.

Astfel, au fost stabilite locurile amplasării sistemelor informatice conectate la reţeaua globală „Internet” prin intermediul căreia a fost realizat schimbul de imagini şi înregistrări video ce reprezintă copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, abuzaţi sexual de persoane adulte de sex masculin.

Totodată, ofiţerii CCCI al INI au desfășurat perchiziții la domiciliile suspecților de unde au fost depistate și ridicate 4 laptopuri, 6 blocuri de sistem, 11 hardiscuri, 197 de discuri optice,  4 flash drive, 3 telefoane mobile.

Actualmente, suspecții sunt cercetați în libertate, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 1 la 3 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.