(VIDEO) Procuratura generală confirmă că Andrei Brăguţa a fost torturat în Penitenciar. Cinci persoane, reţinute în cazul decesului tânărului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cinci persoane au fost reţinute în cazul decesului tânărului Andrei Brăguţa, în vârstă de 32 de ani, în unul dintre penitenciarele ţării. Anunţul a fost făcut de către procurorul general Eduard Harunjen în cadrul unui briefing de presă, care a menţionat că este vorba inclusiv despre trei poliţişti. Pe cazul dat a fost iniţiat un dosar penal pentru tortură şi rele tratamente, soldate cu decesul unei persoane.

Potrivit lui Harunjen, s-a lucrat foarte intens în ultimele zile, mai ales în week-end, au fost acumulate probe în rezultatul cărora au fost reţinute cinci persoane, inclusiv trei colaboratori de poliţie. Alţi doi reţinuţi sunt doi foşti deţinuţi care s-au afat în aceeaşi celulă cu Brăguţa, însă li s-a schimbat măsura de detenţie fiind eliberaţi în momentul decesului.

„Îi bănuim şi au calitatea de învinuiţi, alţi doi deţinuţi care se află în custodia statului”, a mai spus Harunjen.

Cei trei poliţişti au fost reţinuţi astăzi pentru 72 de ore, fiind „acei responsabili care activau în acea noapte, în care după cum am reuşit să probăm că domnul Brăguţa a fost supus la maltratări din partea co-deţinuţilor şi şi-au manifestat consimțământul tacit sau expres asupra acestor acţiuni”.

„S-a întâmplat în noaptea de 15 spre 16 august 2017. Pe parcursul de mai mult de o oră şi jumătate în repetate rânduri, prin lovituri directe cu mâinile şi picioarele peste diferite părţi ale corpului, inclusiv peste cutia toracică, cap şi membrele inferioare inclusiv”, a menţionat în cadrul briefingului şeful Secţiei combaterea torturii din cadrul Procuraturii Generale, Ion Caracuian.

Nu în ultimul rând, procurorul general a spus că în total, Andrei Brăguţa s-a aflat în sistemul penitenciar timp de 252 de ore, iar în prezent procurorii examinează fiecare minut de aflare a acestuia în custodia statului.

Totodată, procurorii examinează şi scurgerea în mass-media a imaginilor din momentul retinerii şi audierii lui Andrei Brăguţa.

„Pe măsură ce cercetările vor avansa, noi vom veni cu noi detalii în faţa mass-media şi societăţii”, a menţionat Andrian Mircos, şeful Direcţiei urmărire penală şi criminalistică, prezent la briefingul de presă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...