(VIDEO) TOP Box-Office: Cinci cele mai urmărite filme în weekend

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Filmul „The Hitman’s Bodyguard” s-a menținut pentru al treilea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord american, devansând încă o dată lungmetrajul horror „Annabelle: Creation”, potrivit cifrelor estimative publicate duminică de compania Exhibitor Relations, informează AFP.

În privința încasărilor, acesta a fost cel mai slab weekend de „Labor Day”, o sărbătoare care marchează sfârșitul verii în Statele Unite, din ultimii 17 ani în America de Nord, relatează site-ul Box Office Mojo.

Încasările cumulate ale primelor 12 filme din box office-ul nord-american au depășit foarte puțin totalul din weekendul precedent, care a fost la rândul său cel mai slab weekend din ultimii 16 ani înregistrat în cinematografele din America de Nord. Precedentul record negativ în acest domeniu a fost stabilit la sfârșitul lunii septembrie 2001, după cele mai grave atacuri teroriste din istoria Statelor Unite.

Weekendul trecut, primele 12 filme din box office-ul nord-american au generat încasări de 51,6 milioane de dolari. În weekendul precedent, încasările cumulate au totalizat 49,9 milioane de dolari.

Filmul „The Hitman’s Bodyguard”, cu Samuel L. Jackson și Ryan Reynolds în rolurile principale, a obținut încasări de 10,2 milioane de dolari și a rămas pentru al treilea weekend consecutiv în fruntea box office-ului nord-american.

Regizat de Patrick Hughes, filmul spune povestea celui mai bun bodyguard din lume care trebuie să depășească numeroase obstacole pentru a-l însoți pe cel mai mare inamic al său, un asasin plătit, până la Curtea Internațională de Justiție de la Haga.

Producția „Annabelle: Creation”, despre aventurile unei păpuși malefice, a rămas pe locul al doilea în box office-ul nord-american în a patra săptămână de prezență în cinematografele din Statele Unite și Canada, cu încasări de 7,3 milioane

Acest film horror regizat de David F. Sandberg, un prequel al peliculei „Annabelle” (2014), de John R. Leonetti, a beneficiat de buget de producție de doar 15 milioane de dolari.

„Wind River”, un thriller polițist despre un angajat al United States Fish and Wildlife Service și un agent FBI care anchetează o crimă petrecută într-o rezervație amerindiană din Wyoming, și-a continuat ascensiunea și a urcat încă un loc în clasament, ajungând pe poziția a treia. Acest film, regizat de Taylor Sheridan, din a cărui distribuție fac parte Jeremy Renner și Elizabeth Olsen, a obținut weekendul trecut încasări de 5,9 milioane de dolari.

„Leap!”, desenul animat franco-canadian despre o orfană din Bretania care ajunge la Paris unde visează să devină balerină, a coborât o poziție și a ajus pe locul al patrulea, cu încasări de 4,9 milioane de dolari de vineri până duminică.

Noul film al lui Steven Soderbergh, „Logan Lucky”, s-a menținut pe locul al cincilea, în a treia săptămână de proiecții în cinematografe, cu încasări de 4,4 milioane de dolari. Producția, distribuită în 3.000 de săli de cinema, spune povestea a doi frați, interpretați de Channing Tatum și Adam Driver, care încearcă să organizeze un jaf spectaculos în timpul unei curse NASCAR din Carolina de Nord.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...