Gafa pe care Pentagonul recunoaşte că a comis-o, în legătură cu uraganul Harvey

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Apărării din SUA a recunoscut vineri că a comis o eroare de calcul atunci când a informat joi cu privire la trimiterea a 6.300 de militari în Houston (Texas) pentru a participa la operațiunile de salvare după trecerea uraganului Harvey, când în realitate au fost trimiși doar 1.638 de militari, informează EFE.

Potrivit unor surse de la Pentagon citate de EFE, confuzia s-a datorat prezenței atât a militarilor, cât și a membrilor Gărzii Naționale (forțe de rezervă) în zona afectată de uraganul Harvey, care a provocat 46 de morți în Texas de când a lovit teritoriul acestui stat, în urmă cu o săptămână, scrie Agerpres.

Din cauza unei erori de calcul, Comandamentul Nord a informat vineri că au fost trimiși 6.300 de militari, când totalul trupelor desfășurate în Texas a fost în realitate de aproape patru ori mai mic.

„Într-o acțiune de răspuns rapid ca aceasta, unele persoane au fost numărate de două ori în foile de calcul”, a recunoscut vineri locotenent colonelul Jamie Davis, purtător de cuvânt al Pentagonului, la postul CNN.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...