Peste 6 tone de carne de porc, reţinute de vameşi timp de 9 luni, în scopul prevenirii unei epidemii de pestă porcină în Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De la începutul perioadei de prohibiție în legătură cu riscul apariției în Moldova a unor noi focare de pestă porcină animală (PPA), instituite la 25 octombrie 2016, și până în prezent au fost înregistrate 2.029 de cazuri de depistare a produselor din carne de porc, iar cantitatea reținută în acest interval de timp se cifrează la circa 6.329 kg. Doar pe parcursul lunii august, inspectorii vamali au consemnat 142 de tentative de introducere în țară a produselor din carne de porc (în stare proaspătă și procesată), fiind reținute în total aproximativ 491 kg de produse susceptibile de infestare cu virusul PPA.

Serviciul Vamal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor continuă acțiunile intensificate de control la frontiera moldo-ucraineană pentru a preveni apariția unor noi focare de pestă porcină animală (PPA) pe teritoriul Republicii Moldova.

În acest context, SV şi ANSA menţin solicitarea privind evitarea procurării și introducerii în țară a produselor din carne provenită de la animalele receptive la virusul PPA (porcii domestici și mistreții), în vederea evitării unor potențiale pericole pentru sănătatea cetățenilor, dar și de cauzare a unor pierderi economice considerabile.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...