De 1 septembrie, poliţiştii vor desfăşura activităţi educativ-preventive în special pentru elevii din clasa întâi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La data de 1 septembrie, în prima zi de şcoală, poliţiştii vor desfăşura activităţi cu caracter educativ-preventiv dedicate prioritar elevilor, care pentru prima dată vor păşi pragurile instituţiilor de învăţământ din ţară. Echipaje mixte de polițiști ai Serviciilor securitate publică și Inspectoratului Național de Patrulare vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care va avea loc intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor dar și la careurile festive.

Şeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă. În acest sens, vineri, 1 septembrie, polițiștii vor fi alături de elevi, părinţi şi cadre didactice la careurile dedicate “Primului sunet”.

Conducătorii auto sunt atenționați să atragă o atenție deosebită la trecerile de pietoni, în special, în preajma instituțiilor de învățământ, să acorde prioritate micilor pietoni și să respecte regulile de circulație.

Pentru un drum spre școală și spre casă în siguranță, Poliţia recomandă elevilor:

  • să circule numai pe trotuare;
  • să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere;
  • să traverseze strada după ce s-au asigurat temeinic, doar la trecerile semaforizate și doar la culoarea verde a semaforului;
  • acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora.

Totodată, Poliția oferă și câteva recomandări pentru părinți:

  • supravegheaţi în permanenţă modul în care copiii respectă regulile de deplasare pe drumul public;
  • amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

Poliția Națională urează tuturor elevilor succes și realizări frumoase în noul an școlar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...