Katrina Esau are 84 de ani şi de 10 ani a deschis o şcoală, în propria casă, pentru a-i învaţă pe copii limba strămoşilor săi, N/U, pe care doar ea şi încă alte două persoane o mai vorbesc. O limbă pe care nu vrea să o ia cu ea în mormânt, limba comunităţii San sau a boşimanilor din Africa de Sud.
E o cursă contra cronometru, spune ea, în timp ce le arată pe o planşă celor 20 de copii, majoritatea sub 10 ani şi câţiva adolescenţi, cum sunt numite în limba N/U părţile corpului omenesc, arată BBC.
N/U, o limbă cu 112 sunete şi alte 45 care aduc cu nişte clicuri făcute cu ajutorul limbii şi cerului gurii, este considerată cea mai veche din Africa de Sud. Cândva vorbită de o mare comunitate, limba a fost uşor-uşor părăsită, în favoarea alteia, Afrikaans, înrudită cu cea vorbită de olandezii care au venit în Africa de Sud în secolul XVII. Pe vremuri, când băştinaşii erau auziţi vorbind în limba lor, erau bătuţi de europeni, povestesc oamenii. Aşa că limba a fost uitată.
„Predau această limbă pentru că nu vreau să dispară când voi muri”, explică femeia. „Vreau să o transmit cât încă mai pot, dar sunt foarte conştientă că nu am prea mult timp”, mai spune ea.
„Am abandonat limba noastră şi am învăţat să vorbim Afrikaans, chiar dacă nu suntem albi – asta ne-a afectat identitatea. Din cauza istoriei noastre, oamenii de azi nu mai vorbesc limba, prea multă durere vine cu ea”, mai explică bătrână.
Până recent, nu există nicio dovadă scrisă a limbii N/U. Acest lucru s-a schimbat graţie eforturilor sale. Femeia a lucrat cu lingvişti din Londra şi Cape Town, punând pe hârtie alfabetul şi regulile gramaticale de bază.
De la experţi femeia a înţeles importantă unei limbi. Aceasta dă o identitate, mai ales într-o perioadă a globalizării. E în strânsă legătură cu cultură, vorbeşte despre viaţa comunităţii. Sunt transmise informaţii legate de relaţii, spiritualitate, pământ, sănătate, umanitate.
Practic, odată cu limba moare un imens cumul de cunoştinţe al unei comunităţi.
Nu e singura limba care riscă să fie pierdută. În pericol e şi Nama, vorbită tot în Africa de Sud, la o distanţă de trei ore, în Springbok. Localnicii au încercat să determine autorităţile să recunoască această limbă printre cele 11 oficiale ale ţării. Nu au reuşit.
„E foarte trist că copiii noştri nu pot vorbi Nama. Mi se rupe inima că ei nu vor putea niciodată să comunice cu bătrânii lor, în limba lor”, spune Maria Damara, în vârstă de 95 de ani, una dintre puţinele persoane care vorbeşte limbă.
„Ce viitor vor avea, ce se va întâmplă cu cultură noastră?”, întreabă ea pe bună dreptate.
„Dacă nu ai o limba, nu ai nimic. Vorbesc cu tine în engleză, dar nu sunt britanică. Vreau să vorbesc Nama, pentru că asta sunt”, mai spune femeia unui reporter BBC.