Actualitate

Ripostă DURĂ a SUA. Rusia este OBLIGATĂ să-şi reducă MASIV prezenţa diplomatică

Oficialii americani au declarat că măsura reprezintă un răspuns la decizia Rusiei de reduce prezenţa diplomatică americană pe propriul teritoriu. Rusia a luat recent această decizie, ca răspuns la noile sancţiuni economice impuse de SUA.

Ambele ţări rămân cu câte trei consulate, a mai transmis Departamentul de Stat.

După ce Congresul SUA a aprobat noi sancţiuni împotriva Rusiei, Moscova a cerut Washingtonului ca numărul diplomaţilor americani în Rusia să fie de cel mult 455, adică egal cu cel al diplomaţilor ruşi din SUA, astfel că Departamentul american de Stat este nevoit să-şi retragă din Rusia 755 de diplomaţi.

"Credem că această acţiune a fost nepotrivită şi dăunătoare pentru dezvoltarea relaţiilor dintre ţările noastre", a subliniat joi, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert.

"În conformitate cu spiritul parităţii invocat de ruşi, îi cerem guvernului rus să-şi închidă Consulatul General din San Francisco, o anexă a cancelariei din Washington DC şi anexa consulară din New York City. Acestea trebuie închise până la 2 septembrie", a precizat Nauert. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *