Gest extraordinar al unor brutari blocaţi timp de 2 zile în brutărie de Uraganul Harvey

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patru brutari, de origine mexicană, care au fost prinşi într-o panificaţie timp de două zile din cauza uraganului Harvey, au făcut sute de pâini, din 2.000 de kg de făină, pe care le-au împărţit victimelor inundaţiilor, scrie Mediafax.

Lucrătorii din panificaţia El Bolillo din Houston, Texas, au consumat aproape 2.000 kg de făină pentru a coace pâine şi pan dulce, pâinea dulce mexicană, timp de două zile.

Cei patru brutari lucrau pe tura de seară când şi-au dat seama că nu puteau ieşi din magazin din cauza nivelului ridicat de apă pe străzi.

Pentru a-şi lua mintea de la familiile şi prietenii lor, cei patru au decis să coacă pâine pentru cei afectaţi de ploile devastatoare.

Brutăria cu specific mexican nu a fost grav afectată de uragan, astfel încât brutarii au putut lucra toată noaptea şi în ziua următoare pentru a-şi duce planul la final.

„Până când proprietarul a reuşit să ajungă la ei, au făcut atât de multă pâine încât le-au împărţit la mai multe centre de urgenţă din oraş pentru persoanele afectate de inundaţii”.

„Nu am numărat exact câte pâini au făcut, dar au folosit aproximativ 2.000 de kg de făină”.

Americanii nu au rămas indiferenţi la gestul celor patru bărbaţi, pagina de facebook a brutăriei fiind ticsită de mesaje de susţinere, mulţumiri şi cuvinte de laudă. În plus, pentru că locuinţa unui brutar a fost grav afectată de uragan, mai multe persoane s-au solidarizat cu acesta şi au pornit o campanie pentru a-l ajuta.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...