Ministerul Justiției a demarat o anchetă în cazul tânărului decedat în spitalul penitenciarului 16

Ministerul Justiției a demarat o anchetă de serviciu la Departamentul Instituțiilor Penitenciare și a sesizat Procuratura Generală pentru a stabili cu exactitate circumstanțele decesului unui deținut în spitalul din penitenciarul nr.16.

Viceministrul Justiției Anatolie Munteanu a precizat că a cerut efectuarea expertizei medico-legale pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. De asemenea, urmează să fie date răspunsuri și la întrebările privind proveniența vânătăilor de pe corpul lui Andrei Braguța.

Șeful Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Aureliu Suhan, a precizat că tânărul avea pe corp aceste vânătăi, când a fost adus la penitenciar și că șeful închisorii a documentat acest lucru. Suhan a infirmat că decesul ar fi survenit în penitenciarul nr.13.

”Tânărul s-a aflat pe teritoriul penitenciarului nr.13 foarte puțin timp. El a fost adus de la spitalul de psihiatrie, pe data de 24 august, cu recomandarea să fie internat în staționar, din motive de sănătate. În decurs de 20 de minute au fost perfectate actele necesare pentru transfer la spitalul din penitenciarul nr.16, de la Pruncul. Transferul a durat mai puțin de 2 ore.

În staționar au demarat investigațiile medicale. La ora 3 noaptea pe 26 august, tânărul s-a stins”. Șeful DIP a mai spus că procurorii au ridicat deja toate actele de la subdiviziunile Departamentului cu privire la Andrei Brăguța și au început audierea medicilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.