08:24:55 18.04.2024
Stiri

OFICIAL // Ce va conține, mai nou, coșul cu produse alimentare pe care îl vor primi donatorii de SÂNGE din R. Moldova

Social 30.08.2017 16:00 Vizualizări1457 Autor: Ziarul National
OFICIAL // Ce va conține, mai nou, coșul cu produse alimentare pe care îl vor primi donatorii de SÂNGE din R. Moldova


Valoarea coşului alimentar pentru donatorii de sânge se va dubla și va fi 100 de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern, cu scopul de a asigura donatorii de sânge cu produse sănătoase care conţin cantitatea necesară de proteine, glucide, lipide şi fibre alimentare.

Potrivit hotărârii, noul pachet alimentar va include câte un litru de suc fără adaos de zahăr din mere sau mere și struguri, 300 de grame de carne înăbușită sau 160 de grame de pește natural în suc propriu.

De asemenea, vor fi oferite 100 de grame de ciocolată, 400 de grame de halva sau 250 de grame de fructe uscate și o conservă de legume bogate în vitamine.

În total, pachetul alimentar va conține cel puțin 80 de grame de proteine și 1 500 de calorii, necesare pentru recuperarea unei persoane după donarea sângelui.

Pentru asigurarea donatorilor cu produse alimentare, în perioada octombrie-decembrie 2017, vor fi necesare cheltuieli suplimentare de 2,5 milioane de lei. Banii vor fi alocați din contul economiilor făcute de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Menționăm că, până în prezent, pachetul alimentar conținea suc de mere și struguri, pateu din carne de găină, sardine în ulei și lapte condensat.

În opinia autorităților, dublarea costului pachetului alimentar va oferi posibilitatea procurării produselor care asigură suplinirea pierderilor de calorii, instituirii statutului de donator sănătos de sânge şi componente sangvine şi a îmbunătăţirii calităţii sângelui sau componentelor sangvine donate.

De menţionat că, pentru asigurarea volumului necesar de produse sangvine, e nevoie de 80 de mii de donări de sânge anual. Anul trecut, în Republica Moldova s-au efectuat în jur de 79 de mii de donări de sânge.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md