Poliţia Capitalei a fost alertată despre producerea accidentului în jurul orei 12.10. În urma cercetărilor demarate de către poliţişti, s-a constatat că, şoferul automobilului a transportat victima la Spitalul de Urgenţă, apoi a părăsit sediul fără să anunţe organele de drept conform procedurii prevăzute de lege.
Acesta a fost localizat pe o stradă din Capitală şi escortat la sediul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău pentru audieri şi documentarea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul. Individul s-a dovedit a fi originar din raionul Criuleni, în vârstă de 38 ani, care recent ar fi revenit de peste hotarele ţării.
Respectiv, în temeiul materialului probatoriu acumulate de către poliţişti şi circumstanţele preliminare constatate, bărbatul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. El riscă o amendă în mărime de până la 13 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
Este de menţionat că, suspectul a ignorat prevederile Regulamentului Circulaţiei Rutiere, şi anume punctul 12, care stipulează obligaţiunile şoferului în cazul în care a nimerit într-un accident rutier.