(doc) PAS a depus un denunț penal contra acțiunilor lui Igor Dodon. Iată de ce este acuzat președintele

igor-dodon-maia-sandu

Marți, 29 august 2017, Partidul Acțiune și Solidaritate a depus un denunț penal împotriva acțiunilor președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. De ce este acuzat și ce articole a încălcat acesta aflați din articol.

Partidul Acțiune și Solidaritate solicită ca Igor Dodon să fie tras la răspundere penală pentru Trădare de Patrie (art.337 din Codul penal) și pentru Ațâțare a vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase (art.346 din Codul penal).

PAS afirmă că cetățeanul Igor Dodon acționează contrar intereselor Republicii Moldova și promovează deschis interesele altui stat – Federația Rusă. Acțiunile sale de participare la „sărbătorirea zilei constituirii Găgăuziei”, felicitarea liderului autoproclamatei „Republici Moldovenești Nistrene” Vadim Krasnoselskii cu „o victorie convingătoare”, intenția de a decora „militarii transnistreni şi pacificatorii ruşi”, dorința de participare la evenimentele legate de 25 de ani de la prezența „trupelor de pace la Nistru” etc. prezintă infracțiunea numită Trădarea Patriei și pune sub semn de întrebare unitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În acțiunile sale Igor Dodon aduce daune grave consolidării societății și unității, din această cauza trebuie să fie tras la răspundere conform articolului 346 din Codul penal.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente