Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Jumătate dintre deputați nu au…

Jumătate dintre deputați nu au un CV vizibil pe site-ul Parlamentului

Cetățenii R. Moldova aproape că nu îi cunosc pe cei care le reprezintă interesele și pe care îi plătesc din banii lor. Cel puțin asta reiese dintr-o simplă analiză a listei deputaților din Parlamentul R. Moldova. Jumătate dintre ei nu au un CV public, iar în lipsa acestuia este dificil să analizăm competențele acestora.

Site-ul Parlamentului R. Moldova oferă tuturor cetățenilor posibilitatea de a consulta lista celor 101 deputați, dar și de a analiza CV-urile acestora. În urma unor verificări sumare, ZdG a constatat că unii „slujitori” ai poporului nu-și afișează CV-urile, iar oricare altă informație, în afară de aparteneța la un partid politic, este indisponibilă.

Astfel, 53 de deputați din actualul Legislativ își ascund CV-urile de ochii alegătorilor lor. Dintre aceștia, 27 de deputați reprezintă fracțiunea Partidului Democrat, 9 deputați reprezintă fracțiunea Partidului Liberal, 9 deputați își zic neafiliați, 4 persoane reprezintă PSRM, 2 deputați sunt din PCRM, iar câte o persoană este din PLDM și PPE. Ceilalți 48 de deputați au atașat câte un CV, din care putem afla date despre studiile și formarea lor profesională. În urma cercetărilor, am descoperit un CV scris exclusiv în versiune rusă – al deputatului PSRM, Fiodor Gagauz.

La capitolul limbi vorbite, o parte dintre deputați s-au abținut să indice care anume sunt aceste limbi. Astfel, doar 21 de deputați au indicat limba maternă, inclusiv limbile moderne vorbite. Unii deputați din Parlament scriu că ar cunoaște engleza, franceza, rusa și germana. Deputații socialiști Oleg Lipskii, Grigore Novac, Marina Radvan și deputata comunistă Inna Șupac s-au declarat vorbitori de limbă moldovenească.

Parlamentul R. Moldova este instituțía care reprezintă una dintre cele patru puteri ale statului – puterea legislativă.