Administraţia Trump a adoptat ordonanţa care va permite dotarea poliţiei cu echipamente militare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Administraţia preşedintelui Donald Trump a emis luni o ordonanţă care va permite dotarea agenţilor de poliţie din Statele Unite cu echipamente militare, relatează site-ul Axios.com.

Procurorul general din SUA, Jeff Sessions, a anunţat luni, într-un discurs rostit în statul Tennessee, adoptarea unui ordin executiv în acest sens. „Măsura va asigura că vor fi oferite echipamentele necesare pentru salvarea vieţilor omeneşti. Transmitem mesajul clar că nu vom permite ca activităţi infracţionale, acte de violenţă şi nerespectarea legilor să devină lucruri normale”, a spus Sessions.

Donald Trump a semnalat în mai multe rânduri că va anula o lege din timpul Administraţiei Barack Obama care limitează utilizarea echipamentelor militare de către poliţie. Potrivit ordonanţei executive, poliţiştii vor primi echipamente militare „defensive”.

Actualul preşedinte al SUA s-a angajat să ofere susţinere federală autorităţilor statale şi regionale pentru contracararea infracţionalităţii violente.

Criticii argumentează că decizia riscă să amplifice tensiunile rasiale din orăşelul Charlottesville, situat în statul Virginia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...