Acesta este ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, de care se pregăteşte printr-un post, al treilea după cel al Paştelui şi al Sfinţilor Petru şi Pavel. 

Credincioşii prăznuiesc astăzi ziua în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. În popor se spune că este ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare a verii şi se ţine pentru sănătate, căsătorie, naştere uşoară, dar şi pentru vindecări.

Sărbătoarea poartă denumirea de „adormire” pentru că tradiţia bisericească spune că obştescul sfârşit al Fecioarei Maria a fost asemeni unei adormiri. Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice.

Ea a mers şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor, iar după aceea toţi copacii s-au aplecat ca prin minune în faţa ei. Întorcându-se acasă, Fecioara Maria a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând pe vecine că, mutându-se în ceruri, le va ocroti nu numai pe ele, ci şi pe toată lumea.
 
Tot astăzi, în mai multe localităţi este sărbătorit hramul. Astfel, această zi este un bun prilej pentru credincioşi de a se întâlni cu rudele.