Mai multe manifestaţii au avut loc duminică seară în Bucureşti şi mai multe oraşe din România. Iniţiatorii au precizat că protestele vizează ultimele decizii ale Executivului, privind „politizarea justiţiei”, „Pilonul II de pensii” şi „supraacciza la carburanţi”.
Astfel, peste 1500 de persoane au scandat împotriva Guvernului şi a PSD, manifestaţii similare având loc în Iaşi, Cluj şi Braşov La ora 21.00, protestatarii din Bucureştiau cântat imnul naţional şi, aşa cum ceruseră organizatorii, au aprins LED-urile telefoanelor mobile.
Mişcarea de protest a demarat la începutul acestei săptămâni, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat proiectul de modificare a legilor Justiţiei. Prin aceste modificări, şefii Parchetelor ar urma să fie numiţi în funcţie la propunerea ministrului Justiţiei, iar Inspecţia Judiciară, instituţie de sine stătătoare în prezent, ar trece din nou în subordinea Ministerului Justiţiei.
De asemenea, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent.
Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui.
“E normal să ies, să îmi exprim nemulţumirea faţă de o asemenea politică a Guvernului. În loc să se preocupe să ofere o viaţă mai bună românilor, o infrastructură socială şi rutieră mai bună, ei schimbă legea Justiţiei. Şi nu oricum, ci în aşa fel încât să poată controla tot, legislativ, executiv şi judecătoresc. Eu nu sunt de acord, şi cât timp încă e democraţie voi ieşi în stradă pentru a-mi exprima nemulţumirea. Dacă se va ajunge să fie înfrântă democraţia, voi plecă din ţară. Până atunci, însă, îi îndemn pe ei să plece”, a declarat pentru Mediafax Monica, prezentă în Piaţa Victoriei.
Foto: News.ro