În primul rând, festa ne-a jucat-o aşa-numitul factor etnic. Teza falsă precum că Republica Moldova e un stat polietnic, care, pentru dezvoltarea sa armonioasă, nu trebuie să facă mişcări bruşte nici în stânga, nici în dreapta, s-a dovedit a fi acea ancoră, care nu ne-a permis să ne mişcăm înainte. Era suficient să facem un pas spre Vest, că se auzeau strigăte: „Opriţi-vă, dacă nu vreţi dezbinarea societăţii”. Era suficient să se facă un pas spre Est şi aceleaşi strigăte se auzeau deja din partea cealaltă. Şi cu anii pentru toţi a devenit ceva firesc ca Moldova să stea „închisă între propriii pereţi” şi să nu facă nimic pentru că „ceea ce ar putea urma e şi mai rău”. Iar politicienii au speculat la greu acest factor etnic în scop electoral, mulţi dintre ei ajungând la putere datorită lui, şi, odată ajunşi la conducerea ţării, l-au folosit ca o scuză pentru inacţiunea lor. Aceasta a fost prima ancoră ce a frânat dezvoltarea statului Republica Moldova.
În al doilea rând, festa ne-a jucat-o aşa-numitul factor teritorial, care e şi el o consecvenţă directă a factorului etnic. Existenţa unei zone de conflict deschis, care este Transnistria, la fel ca şi existenţa unor potenţiale focare de instabilitate teritorială (Găgăuzia, Taraclia, Bălţi etc.) ne-au determinat tot timpul să privim cu multă suspiciune la fiecare pas ce trebuia făcut. Niciodată nu ne-am întrebat atât de des ce beneficii am putea avea de pe urma unui sau altui pas, cât ce am avea de pierdut dacă pasul respectiv nu ar plăcea celor de la Tiraspol, Comrat, Taraclia, Bălţi etc. Astfel, factorul teritorial a devenit a doua ancoră, care ne-a ţinut pe loc în toţi aceşti ani şi nu doar că nu ne-a permis să ne dezvoltăm, ci şi a determinat chiar o degradare a ţării.
În al treilea rând, festa ne-a jucat-o calitatea clasei politice. Din păcate, în 26 de ani de independenţă, cu mici excepţii, clasa politică nu a putut să furnizeze oameni de stat, politicieni cu gândire de oameni de stat, care să fie în stare să pună mai presus interesul ţării decât cel al partidului lor, al unor grupuri de interese sau al lor personal. Marea majoritate a celor ce s-au perindat la putere au perceput Republica Moldova ca pe o vacă de muls şi s-au comportat cu ea în cel mai urât mod posibil: dacă nu dă lapte, măcar să o dăm la carne sau să-i vindem pielicica, că tot un ban e şi acesta! Cam toţi acei ce ne-au condus au avut un comportament similar celui al gasterbaiterilor, casa cărora e undeva departe (prin nu ştiu ce elveţie sau americă), iar aici e un fel de loc de muncă bine plătit, dar temporar, oportunităţile oferite de care trebuiesc exploatate la maximum. Şi aceasta a fost a treia ancoră care ne-a ţinut pe loc în cei 26 de ani de independenţă.
În al patrulea rând, festa ne-a jucat-o factorul geopolitic. Moldova tot timpul a prezentat un interes anume pentru marile puteri ale lumii, dat fiind inclusiv poziţionarea sa geografică. Problema este că, în timp ce alte ţări, aflate în situaţii similare cu Moldova, speculează abil acest interes în beneficiul propriu, noi de fiecare dată am ales cea mai proastă politică posibilă – „ne-am culcat” când sub o mare putere, când sub alta, permiţându-i să facă ce vrea cu noi şi demonstrând astfel că nu ne putem debarasa din sindromul „fratelui mai mare”, intrat deja în codul nostru genetic. În 26 de ani de independenţă, am demonstrat de nenumărate ori că celebra frază „Ţările mari fac politică mare, iar ţările mici – politică deşteaptă” nu e despre noi. Şi aceasta a fost cea de-a patra ancoră care ne-a ţinut pe loc şi nu ne-a permis să ne mişcăm înainte.
În al cincilea rând, festa ne-a jucat-o atitudinea cetăţenească de care am dat dovadă cu toţii (sau mai corect ar fi să spunem că nu am dat dovadă) în anii de independenţă. În timp ce în alte ţări oamenii au ieşit în stradă ori de câte ori au văzut că cei ce-i conduceau o luau razna, iar apoi îi sancţionau inclusiv din punct de vedere electoral, moldovenii s-au lăsat de fiecare dată umiliţi, batjocoriţi, permiţându-le celor de la putere să facă ce vor cu această ţară, iar forma supremă de protest a cetăţenilor noştri este…. plecarea din ţară pentru totdeauna. În 26 de ani de independenţă, noi, cetăţenii RM, aşa şi nu am înţeles că spiritul şi atitudinea cetăţenească sunt acel motor ce mişcă o ţară înainte, determină limitele de comportament ale puterii şi condiţiile de dezvoltare a statului. Şi aceasta a fost a cincea mare ancoră care nu ne-a permis să ne dezvoltăm.
Desigur, se cade ca în ajunul Zilei Independenţei să fie făcut şi un bilanţ al lucrurilor bune ce s-au întâmplat în această perioadă. Las aceasta pe seama mulţimii de vorbitori care vor ţine discursuri cu ocazia Zilei Independenţei şi pentru care statul Republica Moldova, cu siguranţă, este paradisul pe pământ. Poate pentru ei aşa şi este, dar pentru marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova, mult mai actuală este fraza: „Să cadă cortina! Tragi-comedia „Statul Republica Moldova” s-a încheiat!”.
Jurnal.md
