"Anchetatorii secţiei antiteroriste a poliţiei din Londra anchetează în prezent incidentul care a avut loc lângă Buckingham Palace", a indicat poliţia din Londra. Bărbatul a fost arestat iniţial pentru lovituri şi rănire şi poliţia a declarat atunci că era prea devreme să spună dacă incidentul are o legătură cu terorismul.

Bărbatul, care ar avea între 20 şi 30 de ani, şi-a oprit maşina în apropierea unei maşini de poliţie în faţa Palatului Buckingham.

"Poliţiştii au observat un cuţit mare în maşina sa şi s-au dus să-l aresteze", potrivit comunicatului poliţiei. "În timpul operaţiunii de arestare, doi poliţişti au fost uşor răniţi la braţ".

Cei doi poliţişti, iniţial trataţi la faţa locului, au primit apoi îngrijiri medicale într-un spital de unde au putut pleca după câteva ore.