UE critică „lipsa de substanță” a britanicilor în negocierile pentru Brexit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Poziția Regatului Unit în negocierile pentru Brexit este lipsită de „substanță”, au apreciat vineri înalți responsabili ai UE, cu câteva zile înainte de deschiderea unei noi sesiuni de discuții la Bruxelles, relatează AFP.

Aceleași surse au recunoscut în fața jurnaliștilor că nu știu încă dacă această a treia rundă, care va avea loc, la fel ca primele două, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, va începe luni sau marți și câte zile va dura.

Echipele negociatorului șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, și ale omologului său britanic, David Davis, vor aborda în principal cele trei dosare care au rămas prioritare pentru UE: situația cetățenilor europeni în Regatul Unit după Brexit, costul ieșirii din UE și problema graniței dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord.

Numai dacă vor fi realizate „progrese suficiente” în aceste trei domenii, celelalte 27 de state membre ale UE vor accepta să discute aspecte legate de acordurile comerciale care vor fi încheiate cu Regatul Unit după ieșirea sa din UE, prevăzută pentru martie 2019. Londra așteaptă cu nerăbdare să înceapă această negociere paralelă.

„Dacă vă uitați unde ne aflăm și unde ar trebui să fim (…), există un decalaj foarte mare”, a criticat vineri în fața jurnaliștilor un înalt responsabil european, sub rezerva anonimatului. „Și este puțin probabil ca noi să facem progrese semnificative pentru a reduce acest decalaj săptămâna viitoare”, a adăugat el.

„Nu lipsa de timp este cea care ne împiedică să avansăm, până în prezent este vorba de lipsă de substanță”, a subliniat el, ca răspuns la întrebările unor jurnaliști privind incertitudinea uimitoare privind agenda negocierilor de săptămâna viitoare.

Londra a dezvăluit totuși în ultimele săptămâni o serie de documente privind poziția sa în negocieri. Dar potrivit Bruxellesului, aceste propuneri nu sunt suficient de detaliate și se referă prea des la „viitoarea relație” dintre UE și Londra.

UE reproșează în special Londrei abordarea sa în problema graniței irlandeze. „Suntem puțin preocupați de legătura” făcută de guvernul britanic „între viitorul procesului de pace din Irlanda de Nord și viitoarea relație între UE și Regatul Unit”, a indicat responsabilul european.

„Este foarte important ca procesul de pace să nu devină o monedă de schimb”, a subliniat el, criticând de asemenea un fel de „gândire magică referitor la modul în care ar putea funcționa în viitor o graniță invizibilă” datorită unor soluții tehnologice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...