Un autobuz a căzut în mare în regiunea Krasnodar. Sunt 14 morţi şi trei dispăruţi// VIDEO

Ministerul pentru Situații de Urgență rus a anunțat vineri că cel puțin 14 persoane au murit după ce un autobuz care transporta muncitori a căzut în mare în regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, relatează agenția de presă Interfax.

Din motive încă neelucidate, autobuzul a căzut în mare de la o înălțime de patru metri, de pe un doc aflat în construcție într-o zonă din Strâmtoarea Kerci, între Marea Neagră și Marea Azov, care separă provincia Crimeea de regiunea Krasnodar.

În accident și-au pierdut viața 14 persoane. Serviciile de prim ajutor au reușit să salveze 20 de persoane, dintre care opt au avut nevoie de spitalizare”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență.

Opt persoane au fost rănite, dintre care cinci se află în stare gravă, a adăugat ministerul citat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.