Un bărbat din Glodeni a ucis un consătean, pentru că îl prinsese în pat cu fosta sa soţie

Un locuitor al raionului Glodeni va compărea în faţa magistraţilor pentru omorul, cu o deosebită cruzime, a unui consătean, pe care îl prinsese în pat cu fosta sa soţie.

Tragedia a avut loc pe 4 iunie, la domiciliul inculpatului din satul Ciuciulea, unde acesta locuia împreună cu fosta sa soție. Revenind acasă, acesta şi-a prins fosta consoartă în pat cu un consătean. Pentru a se răzbuna pe cei doi, inculpatul a lovit femeia, după care l-a luat la pumni pe amantul acesteia, alungându-l din casă.

La încercarea amantului de a se justifica, inculpatul, în prezenţa fiului său minor, a luat o bîtă din lemn, lovindu-l, cu o deosebită cruzime, peste diferite părţi ale corpului, până a doborât victima la pământ. În continuare, acesta a abandonat bărbatul, care se afla în stare gravă în curtea sa, urmărind chinurile acestuia până a decedat.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, acesta a convins un musafir care tocmai venise, să ajute să scoată în drum bărbatul care zăcea la pământ, şi care, potrivit acestuia, ar fi fost criţă beat. Cadavrul victimei a fost abandonat lângă poarta inculpatului.

Fiind audiat de procurori, acesta şi-a recunoscut în mod integral vina, făcând declaraţii detaliate referitor la circumstanțele infracțiunii incriminate. Din momentul reţinerii şi până în prezent, inculpatul, în vârstă de 36 de ani, este cercetat în stare de arest preventiv.

Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a inculpatului în judecată, iar dacă va fi recunoscut culpabil, el riscă pînă la 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.