În primele şase luni ale anului, preţul mediu de import al gazului natural din Federaţia Rusă a fost de aproximativ 157 de dolari pentru o mie de metri cubi, în scădere cu 30,3 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Este cel mai mic preţ de import după anul 2007, scrie portalul Mold-Street.com cu referire la datele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. În aceste condiţii, Moldova a plătit cu peste 500 de milioane de lei mai puţin pentru gazul rusesc. Datele ANRE relevă că, deşi preţul de import a scăzut semnificativ, pentru consumatori, tarifele s-au diminuat cu doar 3,6 la sută: de la 6.194 de lei pentru o mie de metri cubi până la 5.974 de lei.

Fostul director general al ANRE Victor Parlicov spune că ţara noastră s-a mai confruntat cu o situaţie similară în 2008, când preţul gazelor naturale pentru consumatori trebuia să scadă, dar acest lucru nu s-a întâmplat decât în anul electoral 2009. Ulterior, a fost modificată metodologia de calcul, astfel încât dacă preţurile de achiziţie în cazul gazului şi energiei electrice variază cu peste cinci la sută, atunci tarifele pentru consumatori urmează să fie ajustate obligatoriu.

De partea cealaltă, actualul director general al ANRE, Tudor Copaci, susţine că deşi în primele două trimestre ale acestui an, preţul de achiziţie a fost mai mic, atunci în trimestrele 3 ş 4 acesta înregistrează o creştere. Oficialul mai spune că instituţia pe care o conduce urmează să facă o serie de calcule complexe în privinţa tarifelor pentru gaz şi că, cel mai probabil, va avea loc o ieftinire pentru consumatori. Totuşi, Copaci n-a putut să ne spună când anume se va întâmpla acest lucru.

Amintim că Platforma Demnitate şi Adevăr i-a cerut acum câteva zile Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică să stabilească tarife corecte pentru energia electrică şi gazul natural. Membrii formaţiunii afirmă că guvernarea a creat multiple scheme economice obscure de jefuire a cetăţeanului şi ezită să reducă preţurile, deşi există motive întemeiate. Dacă solicitarea lor nu va fi auzită, reprezentanţii partidului ameninţă că vor ieşi împreună cu cetăţenii la proteste.