MAEIE: Iniţiativa Chişinăului nu urmăreşte retragerea pacificatorilor ruşi, dar evacuarea Grupului Operativ al Forţelor Armate ruse

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene vine cu anumite precizări, după ce iniţiativa Chişinăului privind includerea pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU a problemei retragerii trupelor ruse din Transnistria a fost diferit interpretată atât de președintele Igor Dodon, cât şi de aşa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii, care a spus că evacuarea trupelor ruse din Transnistria este un drum direct spre război.

La data de 21 iulie 2017, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării, care solicită, între altele, Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova să promoveze adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind retragerea trupelor militare ruse aflate ilegal pe teritoriul ţării, conform unui comunicat remis de MAEIE.

În virtutea acestor prevederi, prin intermediul unei scrisori adresate Secretarului General al ONU, Guvernul Republicii Moldova a inițiat procedura de înscriere în agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale a ONU a unui punct întitulat „Retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Citeşte şi: Moldova cere ONU să analizeze retragerea trupelor rusești din Transnistria

La începutul sesiunii anuale din luna septembrie, Adunarea Generală a ONU va examina cererile statelor membre, inclusiv a Republicii Moldova și va decide care dintre punctele propuse de către țările direct interesate vor fi înscrise în agenda sesiunii a 72-a și care vor fi amânate pentru sesiunile viitoare.

„Eventuala înscriere în agenda sesiunii a 72-a a punctului propus de Republica Moldova va permite examinarea, de o manieră constructivă, de către Adunarea Generală a ONU a chestiunii staționării ilegale a Grupului operativ al Forțelor Armate a Federației Ruse pe teritoriul țării în ultimii 25 de ani, fapt care contravine prevederilor constituționale, neutralității permanente, suveranității și principilor imperative ale dreptului internațional”, anunţă reprezentanţii MAEIE.

Citeşte şi: Vadim Krasnoselskii: Evacuarea trupelor ruse din Transnistria este un drum direct spre război

Conform oficialilor, inițiativa Republicii Moldova nu pune în discuție și nu urmărește retragerea militarilor ruși care fac parte din forța trilaterală de menținere a păcii care operează în zona de securitate din regiunea transnistreană. „Toate informațiile în acest sens vehiculate recent în mass-media, în particular din Federația Rusă, distorsionează atât esența inițiativei Republicii Moldova la ONU, cât și a stipulărilor textuale ale documentelor transmise Secretarului General al ONU”, se arată în reacția MAEIE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...