17:03:58 20.04.2024
Stiri

Un fost consilier de-al președintelui Nicolae Timofti LAUDĂ o decizie de-a lui Dodon: „O admir chiar”

Politică 23.08.2017 15:00 Vizualizări3030 Autor: Ziarul National
Un fost consilier de-al președintelui Nicolae Timofti LAUDĂ o decizie de-a lui Dodon: „O admir chiar”


Refuzul președintelui Igor Dodon de a promulga Legea privind modificarea Codului cu privire la știință și inovare, care prevede reformarea Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), este apreciat de către fostul consilier pe probleme politice al președintelui Nicolae Timofti, Aurelia Peru, care este și doctor habilitat în științe politice.

„În sfârșit, după șirul de dezbateri pripite și focalizate mai mult în mediul politic decât cel academic, înainte de a fi pus verdictul prezidențial, se fac auzite vocile senine și profete ale castei superioare din mediul științific - „aristocrației academice” - acad. Constantin Gaindric, acad. Demir Dragnev, acad. Andrei Eșanu, acad. Valeriu Rudic. Opinia acestor reputați reprezentanți ai elitei academice despre votarea, la finele sesiunii de vară a Legislativului, a proiectului de lege privind modificarea Codului cu privire la știință și inovare a fost rezultatul votului pripelnic și conceptual neprocesat al deputaților, care va avea ca impact, în principal, politizarea științei și cercetării. RECUNOSC: Refuzul președintelui Dodon de a promulga această lege este prima decizie a oficialului pe care o admir chiar”, opinează politologul.

Aurelia Peru susține că nu-și imaginează „nici într-un vis de coșmar” cum instituțiile AȘM, mai exact potențialul intelectual al acestora, „poate fi gestionat de către birocrații din Ministerul Educației, Culturii și (nu dă Doamne) al Cercetării, selectați strict după criterii politice”.

„Poziționarea acestor câțiva academicieni sper să fie consolidată de către ceilalți academicieni și membri corespondenți ai AȘM, înainte de revotarea documentului în Parlament. O Declarație-memorandum în acest sens, fiți de acord, nu poate fi neglijată de către aleșii poporului (dacă ei n-au uitat cine le-a delegat puterea legislativă). Dacă va fi nevoie și de semnăturile doctorilor habilitați, doctorilor, angajați ai acestor instituții – voi fi printre primii semnatari. Într-un alt caz, aceste institute pot desfășura activități de cercetare pe lângă universitățile din țara, dar nu pot fi dirijate de mici funcționari ministeriali, care peste noapte mai pot deveni și doctori în știință, fără a cunoaște munca și sacrificiul la care se impun candidații fără tutelă politică și administrativă (!). Sunt de acord cu Dl. acad. Dragnev, potrivit căruia aceste instituții ale AȘM trebuie să adopte decizii științifice, nu politice. Or, odată înregimentate în structura ministerului, vă imaginați deja ce știință și la indicația cui vor promova acestea”, se declară împotriva modificărilor operate Aurelia Peru.



Menționăm că noile modificări la Codul cu privire la știință și inovare prevăd înființarea unei Agenții Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare care va fi responsabilă de fondurile alocate proiectelor de cercetate și se va afla în subordinea Executivului. Administrarea domeniilor cercetării şi inovării va fi concentrată la Guvern, care va aproba documentele de politici ce vor reflecta priorităţile în sector. Acestea din urmă vor fi elaborate de comunitatea ştiinţifică în cadrul forumului suprem, reprezentat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, care va exercita rolul de consultant strategic al Guvernului în domeniile cercetării şi inovării.

Academia de Științe a Moldovei (AȘM) nu va mai avea dreptul să inființeze instituții, Liceul AȘM va trece în subordinea Ministerului Educației, iar universitatea aceleiași instituții va fi absorbită de Universitatea de Stat din Moldova. Nici „Grădina Botanică” și nici bibliotecile nu vor mai fi parte a AȘM.

„AȘM trebuie să se ocupe de știință, nu de gestionarea patrimoniului”, a declarat premierul Pavel Filip atunci când acest proiect a fost discutat în Guvern.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md