Serviciile meteorologice (HKO) au emis în jurul orei locale 09.00 (01.00 GMT) semnalul de alertă de grad 10 — nivelul maxim—, ceea ce înseamnă că vânturi cu forţa unui uragan sunt aşteptate în următoarele ore în fosta colonie britanică.

Este pentru prima dată în cinci ani când nivelul de alertă 10 a fost decretat de autorităţi şi doar pentru a treia oară de când acest teritoriu a fost restituit Chinei, în 1997.

În jurul orei locale 11.00 (03.00 GMT), Hato se afla la o distanţă de doar 60 de kilometri faţă de sud-vestul insulei. Valuri uriaşe se spărgeau de ţărm şi anumite cartiere au fost inundate, apa ajungând până la genunchii trecătorilor.

Taifunul este însoţit de vânturi care bat în rafale cu viteze de 168 de kilometri pe oră, distrugând copaci, schele şi macarale.

"Eram pe balconul locuinţei mele din satul meu, Yuen Long, când un copac a trecut literalmente zburând prin faţa casei", a relatat Dave Colson, care locuieşte în Yuen Long, o localitate din nord-vestul insulei.

Străzile, de obicei pline de oameni, erau pustii miercuri dimineaţă şi acoperite de crengi de copaci, cu excepţia câtorva temerari care doreau să filmeze taifunul.

Potrivit Guvernului, două persoane au fost rănite şi aproximativ 200 de persoane s-au refugiat în adăposturi special amenajate.

Taifunul Hato se îndreaptă spre estuarul râului Perles şi va atinge vestul insulei Hong Kong cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră în cursul după-amiezii.

Compania aeriană locală Cathay Pacific a anunţat anularea celor mai multe zboruri ale sale prevăzute să decoleze înainte de ora 17.00 (09.00 GMT). Compania Hong Kong Airlines a luat aceeaşi decizie.

Potrivit autorităţilor aeroportuare, 420 de zboruri au fost anulate în zorii zilei de miercuri. Autobuzele şi metroul circulă în baza unui program minimal, în timp ce serviciile de transport cu feribotul au fost suspendate.

Şedinţa de dimineaţă a fost anulată la Bursa din Hong Kong, care a anunţat că îşi rezervă dreptul de a anula şi şedinţa de după-amiază, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Hong Kong este cu regularitate afectat de taifunuri între iulie şi octombrie, însă se întâmplă destul de rar ca aceste furtuni să atingă insula în mod direct.

Cea mai violentă furtună de acest tip s-a produs în 1962. Ochiul taifunului Wanda a trecut peste oraş, unde au fost înregistrate rafale de vânt ce aveau viteze de 284 de kilometri pe oră. 130 de persoane au fost ucise şi mii de clădiri au fost distruse. În urma acelui taifun, 72.000 de persoane au rămas fără locuinţe.

De atunci, Hong Kong s-a adaptat la taifunuri, impunând, de exemplu, ca blocurile de tip zgârie-nori să fie astfel construite pentru a putea să se încline, în funcţie de o anumită intensitate a vânturilor. Procedurile de urgenţe sunt stricte, iar taifunurile au provocat rareori victime.