Printre victimele cutremurului din Italia nu au fost găsiți moldoveni: Unde pot apela în caz de necesitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova aduce la cunoştinţă că, la momentul actual, potrivit informaţiilor preliminare ale Ambasadei Republicii Moldova la Roma, printre victimele cutremurului din 21 august 2017 în insula italiană Ischia, nu sunt cetăţeni moldoveni.

Ministerul și Ambasada Republicii Moldova la Roma vor monitoriza în continuare situaţia provocată de acest cutremur.

În caz de necesitate, cetățenii moldoveni se pot adresa pentru asistență la Ambasada Republicii Moldova la Roma la numărul de urgență + 39 3294421091, precum și la Centrul de Apel al MAEIE din Republica Moldova – 080090990 (apel gratuit) sau din străinătate +373 22 690 990.

Citeşte şi: (VIDEO) Cutremurul din Italia: Momentul emoţionant în care un bebeluş de 6 luni este scos de sub dărâmături

Menționăm că în jur de 2,6 mii de oameni rămaşi fără acoperiş în urma cutremurului care a zguduit insula italiană Ischia, au fost evacuaţi din zona calamităţii naturale. Despre aceasta a anunţat șeful departamentului de protecție civilă, Angelo Borrelli.

Potrivit ultimelor date, în urma cutremurului cu o magnitudine de 4,00 grade au decedat două persoane, ambele femei, şi au avut de suferit alţi 39 de oameni.

Citeşte şi: Sudul Italiei, zguduit de un cutremur! Două femei au murit, iar salvatorii sunt în căutarea a trei copii, prinşi sub dărâmături


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...