„Consiliile locale, consiliile judeţene pot face mai mult pentru Centenar. Ce pot face eu, ca primar, ce face consiliul local al sectorului 1? Ne putem înfrăţi cu oraşe din Republica Moldova. Am făcut-o. Ne-am înfrăţit cu Chişinăul. Am aprobat în consiliu o sumă de bani pe care o vom da până la sfârşitul anului pentru a ajuta Consiliul Municipal Chişinău. Este vorba de suma de un milion de euro. Cu siguranţă, dacă primarii noştri se înfrăţesc cu câte un oraş, cu câte o comună şi fiecare dintre ei dă după posibilităţi o sumă cât de mică, cu siguranţă că vom fi mai aproape de acest deziderat al nostru. Sper ca până în decembrie 2018 să îndeplinim acest deziderat", a afirmat Tudorache la Conferinţa "Centenarul Unirii şi Basarabia".

La rândul său, deputatul PNL Florin Roman, vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru Centenarul Marii Uniri, a pledat ca, după modelul primăriilor, şi consiliile judeţene să se înfrăţească cu raioane din R. Moldova.

"Foarte mulţi primari au semnat acorduri de înfrăţire. Se vizitează, fac schimburi culturale, sportive, se ajută şi se simt ca o mare familie. Mai timid, au început şi cei de la consiliile judeţene. (...) E momentul ca şi consiliile judeţene care au putere financiară mult mai mare să facă cu adevărat Unirea şi dacă fiecare consiliul judeţean din România ar 'adopta' unul dintre cele 32 de raioane din Republica Moldova, cu siguranţă, atunci putem vorbi de un ajutor concret, de o posibilitate de a porni investiţii, de a repara drumuri, şcoli, de a lucra la apă şi canalizare", a spus Roman.

Roman a criticat lipsa de implicare a autorităţilor pentru pregătirea Centenarului Marii Uniri.

"La 100 de ani de la făurirea statului român modern, să nu fim în stare ca popor să ridicăm un monument în memoria celor care au scris cu sânge la 1 Decembrie 1918 înfiinţarea statului? Să fim foarte sinceri: vorbim mult şi facem puţin. Şi într-o parte şi în alta. Nu avem un calendar al evenimentelor. Avem nişte diletanţi care nu cred că au simţit vreodată româneşte, pentru că cine simte româneşte nu poate să trateze cel mai important moment din istoria românilor cu atâta dispreţ. Dar ne vom bate în Parlament şi până la urmă am convingerea că îi vom trezi", a adăugat Roman.

Conferinţa "Centenarul Unirii şi Basarabia" a fost organizată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012 la Palatul Parlamentului, prilej cu care a fost lansată Alianţa pentru Centenar, un plan de acţiuni concrete pentru anul 2018 la care au aderat aproximativ 100 de organizaţii civice din România, Republica Moldova şi diaspora.

Primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, şi pretorul Sectorului Centru al Municipiului Chişinău, Oleg Poiată, au semnat la începutul lunii mai o înţelegere de cooperare între zonele administrative pe care le reprezintă. Acordul prevede cooperarea în vederea creşterii capacităţii instituţionale a autorităţilor publice locale pe care le reprezintă, cu scopul de a asigura dezvoltarea economico-socială a comunităţilor locale.