Demonstrații ale poliției la Rezina. Peste 700 de locuitori ai unei localități au participat la eveniment

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Angajații Direcției Generale Securitate Publică și polițiștii din Inspectoratul de poliție Rezina împreună cu Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale, Plutonul de Cavalerie a INP, Centrul Chinologic al IGP, Orchestra Model și „Scorpionii” Trupelor de Carabinieri ale MAI, au organizat astăzi, acțiunea în cadrul campaniei „Împreună pentru siguranța ta”. Evenimentul a avut loc în satul Țareuca, raionul Rezina.

La eveniment au participat circa 700 localnici ai satului, care au urmărit prezentările serviciilor polițienești aflate în grija și suportul cetățenilor, au primit recomandări cum să își asigure protecția personală și a bunurilor, cum să sporească siguranța copiilor și cum să evite situațiile de risc.

Copii au fost implicați în jocuri distractive desfășurate de echipa DGSP (starturi vesele), iar adulții au participat la jocuri sportive cum ar fi fotbal, tragerea otgonului, ridicarea greutăților și trânta tradițională pentru copii (categoria de vârstă până la 15 ani), premiul fiind un cocoș. Acesta a fost câștigat de un baiețel din localitate, Suruceanu Veaceslav.

De asemenea, au fost colectate 50 mesaje în urna „Opinia ta contează”. Potrivit șefului Direcției Generale Securitate Publică al Inspectoratului General de Poliție (IGP), mesajele în totalitate sunt pozitive, cetățenii fiind încântați de activitate și au mulțumit pentru că am venit în localitatea lor.

Foto: Marin Maxian / Facebook.com


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...