Atac cu rachetă asupra Expoziției Internaționale din Damasc, soldat cu morți și răniți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patru oameni au murit, iar alți cel puțin patru eu fost răniți în rezultatul unui atac cu rachetă, lansată de teroriști asupra unei expoziții internaționale în Damasc, scrie RIA Novosti cu referire la surse din domeniul securității.

Potrivit sursei citate, atacul a fost efectuat de grupări înarmate dintr-o suburbie a Damascului.

Expoziția industrială internațională are loc în premieră, în acest an, în Damasc, după o întrerupere de șase ani. La ea participă 43 de state, 20 dintre ele reprezentate de organizații comerciale, iar 23 – oficial, prin intermediul ambasadelor. Potrivit directorului general al expozițiilor din Siria, Fares Al-Kirtli, a anunțat că în pofida sancțiunilor Europei, la expoziție participă companii din Grecia, Belgia, Franța, Olanda și Italia.

Organizatorii se așteptau la circa 60-70 de mii de vizitatori în acest an. Anterior s-a anunțat că au fost luate măsuri sporite de securitate pentru a nu admite riscuri în privința participanților și vizitatorilor expoziției.

Expoziția internațională în Damasc a avut loc anual începând cu anul 1954 și până în 2011, iar în timpul existenței sale a obținut statutul de cea mai mare expoziție de acest gen din orientul apropiat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...