Experiența neplăcută a unui tânăr din Chișinău care a cumpărat un laptop de la un magazin specializat: Cum și-a făcut dreptate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un tânăr din Chișinău a procurat un laptop de la un magazin specializat însă dispozitivul s-a defectat de mai multe ori. Când consumatorul a vrut să-l repare conform garanției, tânărul a descoperit și alte nereguli, solicitând să-i îi fie întoarsă suma achitată pentru laptop. Solicitarea acestuia însă nu s-a soldat cu succes până la intervenția Agenției pentru Protecția Consumatorului.

Potrivit APC, tânărul a procurat un laptop în valoare de 8.520 de lei, de la un agent economic operator de telecomunicații mobile specializat și în vânzarea diferitor dispozitive. Pe parcursul a 6 luni de la data achiziționării, laptopul s-a defectat deseori, iar consumatorul a decis să-l repare conform certificatului de garanție.

La recepționarea laptopului după reparație, consumatorul a observat că dispozitivului îi lipsesc unele piese demontabile ce asigură integritatea produsului și a refuzat să-l primească. Termenul de reparație a fost prelungit cu 30 zile, dar laptopul a suportat măsuri reparatorii 42 zile.

Consumatorul a cerut agentului economic restituirea contravalorii produsului, acesta însă a refuzat soluţionarea revendicărilor consumatorului, iar cel din urmă s-a adresat cu o reclamație către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.

În rezultatul implicării Agenţiei în soluţionarea problemei respective, agentul economic a restituit consumatorului suma de 8.520 de lei, problema fiind soluţionată pe cale amiabilă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...