PD a angajat două firme de lobby pentru a-şi „lustrui” imaginea; „Borsetka” lui Plahotniuc a semnat contractele de jumătate de milion de dolari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat, în fruntea căruia se află oligarhul Vladimir Plahotniuc, a semnat contracte cu două companii americane specializate pe relaţiile publice, comunicare şi management de criză. Este vorba despre Cornerstone Government Affairs şi Podesta Group, cu cea din urmă, democrații au lucrat deja. Pentru serviciile celor două companii care vor organiza întâlniri în SUA la un nivel înalt și vor promova politica PD, democrații vor plăti în ansamblu 480.000 de dolari.

PD a încheiat două contracte cu importante companii americane de lobby. La 28 iulie 2017 a fost semnat contractul cu Cornerstone Government Affairs, companie care lucrează cu astfel de corporații mari precum Johnson & Johnson, Microsoft, Nike, Pfizer și la 27 iulie a fost semnat contractul cu Podesta Group, cu care democraţii au mai lucrat. În ambele cazuri, contractele au fost semnate de Constantin Botnari, cunoscut drept „Borsetka” lui Plahotniuc, scrie newsmaker.md.

Aceasta nu este prima experiență de cooperare a PD cu Grupul Podesta, contractul precedent expirând la 21 iunie 2017. Serviciile Grupului Podesta au costat Partidul Democrat 600 mii de dolari.

Citeşte şi: PR pentru întreaga lume: De imaginea PD se va ocupa o companie care a făcut lobby pentru Ianukovici și dictatorul Videla

Noul contract cu Grupul Podesta este încheiat pe un termen de 6 luni şi va intra în vigoare la 22 septembrie 2017, fiind astfel valabil până la 21 martie 2018. Timp de o jumătate de an, democrații vor plăti Podesta cu 120.000 de dolari, în două tranşe a câte 60.000 de dolari. Contractul va fi prelungit automat la 22 martie 2018, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

De asemenea, democrații ar trebui să compenseze reprezentanții grupurilor de interese pentru cheltuielile administrative, să plătească zboruri de clasă, hotelurile de cinci stele, să acopere publicitatea, designul, domeniile și cheltuielile de găzduire.

Contractul cu Cornerstone Government Affairs este valabil până la 31 iulie 2018. Pentru un an de cooperare cu oamenii de afaceri americani, democrații moldoveni vor plăti 360.000 de dolari, câte 30.000 de dolari pe lună.

Până nu demult pentru PD a lucrat şi firma de lobby Burson-Marsteller. Printre clienţii companiei se numără guverne ale Rusiei şi României, „Partidul Regiunilor” din Ucraina, care a fost client al companiei respective în perioada în care era condus de Viktor Ianukovici, dar și dictatorul argentinian Jorge Videla, care a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crime împotriva umanității.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...