Poliţia spaniolă a identificat „principalul suspect” pentru atentatul de la Barcelona

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Poliţia spaniolă a identificat un suspect pe care îl caută în legătură cu atentatul de joi, de la Barcelona, şi care s-ar fi aflat la volanul furgonetei care a intrat în mulţime. Este vorba despre Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani.

El este fratele lui Driss Oukabir, una dintre cele două persoane arestate la Ripoll.

Driss Oukabir este marocan şi a fost arestat în noaptea de joi spre vineri. Actele sale ar fi fost folosite pentru închirierea furgonetei care a lovit mulţimea la Barcelona. El susţine, însă, că actele i-au fost furate şi că nu are nicio legătură cu atacul.

Poliţia a mai arestat vineri dimineaţă un suspect, tot la Ripoll, aparent într-un tren.

Anterior, autorităţile au reţinut un spaniol, suspectat de legături cu atacul, însă identitatea acestuia nu a fost făcută publică.

Potrivit reţelelor de socializare, Moussa Oukabir a scris pe pagina sa de Facebook că va ucide toţi necredincioşii. Contul său a fost şters sau blocat între timp.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...