"Vreau să transmit condoleanţele mele şi sprijinul meu familiilor şi prietenilor victimelor teribilului atac asupra iubitei noastre Barcelona şi să respingem, totodată, orice act de violenţă. Nu vom renunţa, suntem mult mai mulţi cei care dorim să trăim într-o lume paşnică, fără ură şi în care respectul şi toleranţa reprezintă baza coexistenţei", a scris Lionel Messi într-un mesaj postat pe Facebook.

Portughezul Cristiano Ronaldo şi-a exprimat, la rândul său, "consternarea" după actul terorist din capitala catalană, în care a fost prezent duminica trecută, cu ocazia primei manşe a Supercupei Spaniei. "Consternat de veştile sosite de la Barcelona. Sprijin şi solidaritate faţă de familiile şi apropiaţii victimelor", a postat starul lusitan pe Twitter.

Fostul lider al clasamentului ATP Rafael Nadal s-a declarat "distrus de ceea ce s-a întâmplat la Barcelona". Tenismanul iberic, campion în zece rânduri la turneul de la Barcelona, şi-a exprimat, totodată, "afecţiunea" pentru oraşul catalan şi solidaritatea faţă de familiile victimelor.

"Distrus" a fost cuvântul utilizat şi de starul baschetului spaniol Paul Gasol, originar din Barcelona, unde şi-a făcut debutul la echipa locală, înainte de face pasul către NBA.

Internaţionalul spaniol Gerard Pique, fundaşul lui FC Barcelona, a condamnat la rândul său această "barbarie" printr-un mesaj în limba catalană. "Mai mult ca niciodată împreună după acest atac asupra oraşului nostru. Întregul meu sprijin faţă de persoanele afectate de această barbarie", a precizat Pique.