În urmă cu 18 ani, creatorul de modă spaniol Paco Rabanne, în vârstă de 83 de ani, prezicea o catastrofă: Pe 11 august 1999, ziua în care o eclipsă totală de Soare a fost vizibilă în Europa, staţia spaţială rusească MIR se va dezintegra sub acţiunea "Soarelui negru" şi rămăşiţele ei vor distruge numeroase oraşe de pe Terra.

Aşa cum se ştie deja, acest fapt nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă pot să facă previziuni, cu un grad ridicat de acurateţe, în privinţa fenomenelor care au loc în timpul unei eclipse solare.

Eclipsa totală de Soare se produce atunci când Luna se interpune între Pământ şi Soare, acoperind complet discul solar. Fenomenul poate fi observat doar în perioada Lunii Noi, când Terra, Luna şi Soarele realizează o aliniere directă. Luminozitatea diurnă scade, ziua devine întunecată pentru câteva minute, iar stelele sunt vizibile pe cer.

Eclipsa totală este vizibilă doar pe o fâşie îngustă de pe suprafaţa Pământului, largă de aproximativ 270 de kilometri — acolo unde conul de umbră al Lunii cade pe planeta noastră. Persoanele aflate în zonele cu jumătate de umbră vor putea să vadă o eclipsă parţială, întrucât Luna blochează doar parţial discul Soarelui.

Fenomenul nu se produce în fiecare lună, întrucât orbita Lunii este uşor înclinată spre orbita Terrei. De aceea, Luna Nouă se îndepărtează de Terra, fie deasupra, fie sub punctul în care se află Soarele. Doar atunci când Soarele, Luna şi Pământul sunt aliniate într-o axă perfect dreaptă Luna îşi trimite umbra pe Terra şi doar atunci oamenii au parte de experienţa unei eclipse solare.

Soarele este mult mai mare decât Luna, de aproximativ 400 de ori mai mare, însă astrul se află, de asemenea, la o distanţă de aproximativ 400 de ori mai mare faţă de Terra în comparaţie cu satelitul natural al Pământului. De aceea, văzute de pe Pământ, Soarele şi Luna par aproape la fel de mari.

Eclipsa totală de Soare din 21 august va fi vizibilă în 14 state americane — din Oregon, în nord-vest, şi până în Carolina de Sud, în sud-est. Fenomenul va putea fi admirat sub forma unei eclipse solare parţiale în anumite regiuni din Europa, Africa şi America de Sud.

În fiecare dintre cele 14 state americane, eclipsa totală de Soare va dura cel mult 2 minute şi 40 de secunde.

O eclipsă poate să dureze, în funcţie de circumstanţe, până la 7 minute şi 30 de secunde. De exemplu, pe 22 iulie 2009, o eclipsă solară totală, vizibilă din China şi partea de vest a Oceanului Pacific, a durat 6 minute şi 39 de secunde.

Durata unei eclipse este influenţată, printre altele, de diametrele aparente ale Lunii şi Soarelui şi de distanţele lor faţă de Terra.

Eclipsa totală de Soare este un fenomen special. Se întâmplă destul de rar ca oamenii să vadă acest fenomen producându-se pe parcursul vieţii lor de două ori în acelaşi loc. Următoarea eclipsă solară totală se va produce pe 2 iulie 2019 şi va fi vizibilă deasupra Oceanului Pacific, inclusiv din anumite oraşe din Argentina şi Chile.

Fenomenul din 21 august va putea fi admirat şi din anumite regiuni din Europa. În Europa de Vest, în special în Portugalia, Spania, vestul Franţei şi Marii Britanii, va fi vizibilă o eclipsă parţială. În Lisabona, de exemplu, se va vedea doar o cincime din discul solar acoperit de Lună.