Trei zile de doliu național în Spania! Drapelele naţionale vor fi coborâte în bernă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunţat vineri trei zile de doliu naţional, după atentatul de la Barcelona, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 13 oameni, iar alte zeci au fost răniţi. Drapelele naţionale vor fi coborâte în bernă până duminică la miezul nopţii.

Rajoy şi-a întrerupt concediul după atentat şi a ajuns joi seara în metropola catalană, pentru a coordona reacţia autorităţilor.

„Nu suntem uniţi doar în doliu. Suntem mai presus de orice uniţi în voinţa de a-i învinge pe cei care doresc să ne ia valorile şi modul de viaţă”, a mai spus premierul. „Ştim şi că teroriştii pot fi învinşi, cu unitate instituţională, cu colaborarea poliţiei, cu măsuri de prevenire, cu sprijin internaţional şi cu hotărârea nestrămutată de a apăra valorile civilizaţiei noastre”, a arătat el, conform Agerpres.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...