„În anul 2000 în legislaţia Republicii Moldova a apărut un impozit special, neprevăzut de Codul Fiscal, în mărime de 2,5 la sută din venitul obţinut din vânzările aferente prestării serviciilor de telefonie mobilă, calificat în acea perioadă drept o „taxă de lux”, fiind achitată de operatorii serviciului în cauză. În prezent, după 17 ani, telefoanele mobile nu mai sunt un lux. O guvernare normală ar fi scos demult acest impozit. Dar nişte "mafioţi-genii" au furat zeci de miliarde şi au pus pe umerii cetăţenilor achitarea dublă a acestora. Între timp, penalităţile au fost majorate de câteva ori”, a scris Alexandru Slusari pe pagina de facebook.

„Iată de ce a fost propus ca în locul impozitului unic şi neînţeles de 2,5%, care era plătit trei trei companii mari, să fie introdus un alt impozit, la fel nejustificat, de 1,5% din vânzările lunare. Acesta va fi deja plătit de mai mult de 500 de companii - operatori care furnizează servicii de telefonie, internet şi televiziune. Povara fiscală este transferată către afacerile mici şi mijlocii ale industriei serviciilor electronice. Ca urmare, firmele care nu vor falimenta, vor fi nevoite să ridice tarifele. Iar acest lucru va fi resimţit de toţi pensionarii, care din pensia lor de 1000 de lei vor  trebui  să achite o sumă adăugătoare de 15 lei pentru un serviciu de televiziune prin cablu. Respectiv, televiziunea  va deveni  un lux pentru pensionari”, a spus  vicepreşedintele Platformei DA.

Potrivit lui Alexandru Slusari, proiectul de lege are multe neajunsuri. „Ca întotdeauna, proiectul de lege cu privire la un nou impozit este promovat în mod viclean şi în timpul sărbătorilor. De asemenea, proiectul nu are o evaluare obligatorie a impactului acestor schimbări asupra afacerilor şi cetăţenilor”, spune Alexandru Slusari.

„Iar Candu mai spunea că nu vom simţi când şi cum vor fi întoarse miliardele furate. El avea în vedere că prin intermediul amenzilor, noilor impozite şi tarife, oamenii nu vor observa cum din buzunarele lor se vor duce bani suplimentari în bugetul statului, care ulterior vor merge pentru achitarea dublă a miliardelor furate, astfel fiind hotărâtă problema jafului secolului”, a conchis vicepreşedintele Platformei DA.