(FOTO) Chirtoacă acuză judecătorul că a copiat 8 din 12 pagini ale deciziei privind menținerea arestului său

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„De ce un elev sau un student, dacă a copiat, este dat afară de la examen sau de la BAC, iar un judecător care a copiat 8 pagini din 12, de la un procuror și de la un alt judecător, nu pățește nimic și poate ține oameni în arest?”. Această întrebare și-o pune edilul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, aflat în arest la domiciliu în dosarul parcărilor cu plată, sugerând că anume aceasta s-ar întâmpla cu dosarul în care figurează. Acesta spune că a prezentat „probele” la Curtea de Apel însă acestea au fost respinse ca fiind „nefondate”.

Potrivit lui Chirtoacă, hotărârea instanței de judecată are 12 pagini, iar primele 4 pagini dintre acestea sunt copiate de la procuror, iar următoarele 4 pagini – sunt copiate de la un alt judecător. Asta în condițiile în care acestea conțin argumentarea și justificarea arestului, ceea ce „trebuie făcut personal de instanță”, scrie Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

În argumentarea poziției sale, edilul capitalei susține că „în ambele cazuri copierea s-a făcut cuvânt cu cuvânt, cu tot cu greșelile din text, uneori existând și mici redactări”. „În cazul copierii de la procuror am putea admite că textul a fost scanat și doar „introdus” în hotărârea judecătorească, pentru a prezenta motivarea procurorului, deși nici acest lucru nu este corect, pentru că arată o colaborare copy-paste procuror-judecător, adică legături în afara procesului de judecată, ceea ce este interzis”, menționează edilul.

În cazul copierii de la un alt judecător, însă, în speța de la judecătorul care s-a pronunțat pe același caz pe data de 22 iunie curent, „nu poate exista explicație”, este convins Chirtoacă. Asta pentru că „nimeni nu poate scrie, nu poate argumenta în locul instanței. Argumentarea este personală și poate să apară numai după deliberare și după luarea deciziei, fiind interzis în timpul deliberării contactul judecătorului cu orice altă persoană. Or, cum atunci în hotărârea din 10 august apar 4 pagini copiate mot a mot de la un alt judecător care s-a pronunțat pe același subiect pe data de 22 iunie?”, se întreabă primarul liberal.

Astfel, Dorin Chirtoacă susține că această este o dovadă clară precum că hotărârea a fost scrisă înainte de ședință, iar prezența părților în ședință nu a fost decât de formă, totul fiind „un spectacol”. „Hotărârea pe 12 pagini a fost „scrisă” nu în 40 de minute cum am scris anterior, ci în 30 de min, adică și mai repede, deși ori în 30 min, ori în 40 min. este imposibil să scrii 12 pagini”, a mai opinat acesta.

Dorin Chirtoacă susține că a prezentat „toate aceste argumente”, precum și „multe altele” la Curtea de Apel Chișinău, însă totul „s-a respins ca fiind …nefondat”. „Dacă ceea ce am spus astăzi este nefondat, rezultă, deci, că și scoaterea elevilor și a studenților de la examene, impunerea lor să mai susțină o dată examenul, să mai aștepte câteva luni sau un an BAC-ul, cu atât mai mult sunt nefondate, mai ales că ei nu condamnă penal pe nimeni…”, a conchis primarul capitalei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...