Stiri
Angajatorii vor fi OBLIGAȚI prin lege să ofere salariaţilor cel puțin 14 zile de concediu anual
Economie
17.08.2017
16:30
2559
Autor: Ziarul National
Legea ce prevede modificarea şi completarea Codului Muncii va fi publicată mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite Moldpres.
Potrivit modificărilor operate în Cod, salariaţii vor fi obligaţi să îşi ia anual cel puţin 14 zile de concediu, restul perioadei fiind cumulată cu concediul pentru anul viitor. De asemenea, angajatorul va fi obligat să elibereze salariatului certificatul cu privire la munca în cadrul unității respective în mod gratuit.
O altă prevedere stabileşte că ordinul angajatorului cu privire la încetarea contractului individual se va aduce la cunoștința salariatului, sub semnătură, cel târziu la data eliberării din serviciu.
De asemenea, Codul Muncii va fi completat cu un nou articol ce va reglementa imposibilitatea temporară a continuării activității de producție de către un salariat sau un grup de salariați. A fost inclus şi un articol ce prevede că retribuirea timpului de staţionare din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, cu excepția perioadei șomajului tehnic, se va efectua în mărime de cel puțin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puțin decît în mărimea unui salariu pe unitate de timp în vigoare. În caz de staționare produsă din vina angajatorului, acesta va fi obligat să-i compenseze angajatului salariul pe care nu l-a primit.
Codul prevede și unele reglementări ale șomajul tehnic care va fi micşorat de la şase la patru luni. Mai mică cu 25% va fi şi indemnizația de care beneficiază salariații în timpul șomajului tehnic. Astfel, angajaţii vor primi 50 la sută din salariul lor de bază, pînă în prezent acest indicator fiind de 75%.
Modificările în Cod prevăd că femeile gravide, cele care au născut de curînd sau care alăptează vor fi înlăturate de la munca de noapte, fiind încadrate într-o muncă de zi, cu menținerea salariului mediu de la locul de muncă precedent.
Modificările operate în Codul Muncii vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
29.03.2024
16:59
189
OFICIAL // Fiecare al cincilea cetățean al R. Moldova este asistat social, peste 11% din populație trăiește din banii trimiși de peste hotare, iar cea mai mare parte a veniturilor lunare este cheltuită pentru MÂNCARE și întreținere
29.03.2024
13:07
776
VIDEO // Terenul fostului Stadion Republican, aflat în RUINE de 17 ani, va fi vândut Ambasadei SUA cu circa 15 MILIOANE de euro. Autoritățile au pus câteva CONDIȚII americanilor, care vor ridica pe acel loc noul sediu al AMBASADEI
29.03.2024
12:25
1224
„Unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace”: Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești – Chișinău, care va interconecta R. Moldova cu România, LANSATE
29.03.2024
12:18
366
Birocrația excesivă BLOCHEAZĂ de mai bine de opt ani edificarea Centrului Național de Medicină Sportivă. Firma desemnată să efectueze lucrările a suportat deja pierderi de MILIOANE și intenționează să-și caute dreptatea în instanța de judecată
28.03.2024
15:30
530
Acordul de comerț liber cu Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană (EFTA), ratificat de Parlamentul de la Chișinău
28.03.2024
15:48
380
Autoritățile le promit agenților economici că nu vor mai efectua controale abuzive: Ce prevede proiectul de lege votat în primă lectură de către deputați
27.03.2024
13:19
777
Pași pentru interconectarea piețelor de CAPITAL din R. Moldova și România: „La Chișinău este talent, inovație, determinare și este necesar capital pe termen lung. Această problemă o rezolvăm împreună!”
27.03.2024
12:46
706
Diminuarea dependenței de GAZUL RUSESC a contribuit la scăderea inflației cu 30%. Anca Dragu: „Dependența de gazul rusesc a condus la explozia prețurilor și la acel sentiment de nesiguranță, care a amplificat inflația”
27.03.2024
11:37
703
UE și R. Moldova au PRELUNGIT Acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025. Comisarul Adina Vălean: „Acest acord este un element vital pentru R. Moldova, afectată de pierderea rutelor comerciale tradiționale din cauza războiului”
27.03.2024
11:06
505
Întreprinderile mici și mijlocii din R. Moldova ar putea accesa credite de la bănci mai ușor, în baza experienței României
Top stiri
29.03.2024
17:19
116
Reacția diplomației de la Chișinău la decizia MAE rus de a expulza din Federația Rusă un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova
29.03.2024
17:14
133
GALERIE FOTO // Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, care datează din secole XVII - XVIII, a fost REDESCHISĂ: Sovieticii au transformat lăcașul sfânt cu fresce murale unice în HAMBAR, iar SUA l-au restaurat
29.03.2024
16:59
150
OFICIAL // Fiecare al cincilea cetățean al R. Moldova este asistat social, peste 11% din populație trăiește din banii trimiși de peste hotare, iar cea mai mare parte a veniturilor lunare este cheltuită pentru MÂNCARE și întreținere
29.03.2024
16:12
420
Un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova, declarat persona non grata în Rusia: „Puternic protest” împotriva deciziei Chișinăului de expulza un angajat al Ambasadei Rusiei și de a nu permite rușilor să participe la Conferința FAO de la Chișinău
29.03.2024
16:00
473
Așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, „ucraineanul” Vitali Ignatiev, anunțat în CĂUTARE de organele de drept din Ucraina. Apropiatul lui Krasnoselski este bănuit de „trădare de patrie” și „cooperarea cu statul agresor - Rusia”
29.03.2024
15:55
184
Târg al locurilor de muncă, organizat în aprilie la Anenii Noi și Ialoveni
Actualitate
Descoperă
Actualitate
Reacția diplomației de la Chișinău la decizia MAE rus de a expulza din Federația Rusă un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova
GALERIE FOTO // Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, care datează din secole XVII - XVIII, a fost REDESCHISĂ: Sovieticii au transformat lăcașul sfânt cu fresce murale unice în HAMBAR, iar SUA l-au restaurat
OFICIAL // Fiecare al cincilea cetățean al R. Moldova este asistat social, peste 11% din populație trăiește din banii trimiși de peste hotare, iar cea mai mare parte a veniturilor lunare este cheltuită pentru MÂNCARE și întreținere
Un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova, declarat persona non grata în Rusia: „Puternic protest” împotriva deciziei Chișinăului de expulza un angajat al Ambasadei Rusiei și de a nu permite rușilor să participe la Conferința FAO de la Chișinău
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova