Investigație RISE. Aquaparkul de la Sociteni, finanțat pe bani obținuți din trafic de droguri

Aqua park 1

Aquapark-ul de lângă satul Sociteni este unul dintre cele mai atractive și populare locuri de odihnă din Republica Moldova. Investiția în această afacere, deocamdată unică în țară, a fost de aproape 700 de mii de euro.

Însă RISE Moldova a aflat că majoritatea banilor investiți în grandiosul proiect au fost obținuți din trafic de droguri, iar afacerea în sine, potrivit procurorilor, a fost o metodă de a spăla banii obținuți din activități criminale.

Parcul acvatic a fost deschis în vara anului 2013 și se află la doar zece kilometri de Chișinău. Pe lângă piscine și restaurante, aquapark-ul mai are tobogane atât pentru copii, cât și pentru adulți. Echipamentul a fost cumpărat din Turcia și a costat aproape 700 de mii de euro, ceea ce în lei ar fi însemnat, la vremea respectivă, circa 10 milioane. Firma care a realizat grandiosul proiect – O&H ENTERPRISES SRL – a fost creată la sfârșitul anului 2011 și, inițial, a avut doi fondatori – un cetățean al Marii Britanii pe nume Ali Tahir și un moldovean – Mihail Onu.

Potrivit procurorilor britanici, Ali Tahir, principalul investitor în aquapark, făcea parte dintr-un grup criminal organizat care producea și vindea droguri. În prima jumătate a anului 2013 acesta a fost reținut în Marea Britanie, împreună cu șase complici, având asupra sa 30 de kg de heroină, 4 kg de cocaină și 1 kg de marijuana. Sesizați de organele de drept din Marea Britanie, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție au deschis în Moldova un dosar penal pentru spălare de bani.

Citește continuarea aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente