Ambasadorul României în Vietnam, implicat într-un grav accident la Botoşani. Cinci persoane, internate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ambasadorul României în Vietnam, Valeriu Arteni, împreună cu soţia şi familia unui preot, au fost implicaţi într-u grav accident produs în judeţul Botoşani, în total cinci persoane fiind rănite în urma impactului dintre două autoturisme. Intersecţia la care s-au ciocnit cele două unităţi de transport este numită şi „intersecţia morţii”, iar diplomatul român era revenit în ţară, mergând să participe la sfinţirea altarului unei mănăstiri botoşănene.

Impactul a fost deosebit de puternic, cinci persoane fiind rănite şi transportate la spital. Se pare că unul dintre şoferi nu cunoştea drumul. Mai precis un preot din judeţul Neamţ conducea o maşină Audi dinspre Curteşti şi a intrat pe drumul prioritar Vorona-Botoşani, în intersecţia de la Orăşeni Deal. Când a intrat în intersecţie, autoturismul condus de preotul din Neamţ a fost spulberat de o altă maşină Volkswagen care circula regulamentar.

În urma impactului, ambele maşini au fost aruncate într-un şanţ de la marginea drumului. În maşina preotului se afla şi preoteasa, dar şi ambasadorul României în Vietnam alături de soţia sa. Cele două cupluri urmau să participe la sfinţirea unui altar de vară la mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani.

În celălalt autoturism se afla o familie din Botoşani, cu doi copiii care mergea dinspre Vorona către municipiul Botoşani. În urma accidentului au fost răniţi cei doi copii din Volkswagen, preoteasa, ambasadorul şi soţia sa. Cele cinci persoane au fost transportate de urgenţă la spital.

Intersecţia morţii de la Orăşeni Deal este numită pe bună dreptate „intersecţia morţii”. În acest loc anual au loc cel puţin 4-5 accidente grav.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...