12:50:17 28.03.2024
Stiri

VIDEO // La închisoare, mai bine decât la libertate: 81 de telefoane mobile, zeci de litri de alcool, bani și droguri într-un penitenciar din R. Moldova

Social 16.08.2017 11:00 Vizualizări1634 Autor: Ziarul National


Angajații Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Ungheni și Departamentul Instituțiilor Penitenciare au descins, ieri, în Penitenciarul nr. 18 – Brănești pentru a efectua percheziții.

Oamenii legii au descoperit acolo 81 de telefoane mobile și accesorii pentru acestea, aproximativ 40 de litri de băuturi alcoolice produse în interiorul penitenciarului, 13 900 de lei, articole din aur, șase kilograme de drojdie, cărți de joc și presupuse substanțe narcotice.



Potrivit Poliției, toate aceste bunuri făceau parte din visteria criminală, așa-numitul „obșceak”, obținute din crime săvârșite pe teritoriul R. Moldova, ghidate de deținuții din acest penitenciar.

Perchezițiile de la Penitenciarul nr. 18 – Brănești au fost efectuate în cadrul unei cauze penale care vizează un omor săvârșit la comanda a doi deținuți.

Astfel, la 28 iunie curent, Poliția a fost alertată de o persoană din orașul Ungheni, precum că a depistat cadavrul vecinei sale de 62 de ani. Oamenii legii au stabilit că din apartamentul victimei a dispărut telefonul mobil, un notebook, articole din aur și alte bunuri.

Suspectul s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, care și-a recunoscut fapta și a declarat că infracțiunea a fost organizată și dirijată de doi deținuți de 23 și 25 de ani din instituția de detenție de la Brănești.

Comanditarii își ispășesc pedeapsa pentru furt, jaf și acțiuni violente cu caracter sexual.

Atât tânărul de 20 de ani, cât și prietenii lui din închisoare riscă acum de la opt la 20 de ani sau chiar închisoare pe viață pentru omor și tâlhărie.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md